Ultimele stiri

Președintele ales, Nicușor Dan, depune luni jurământul în plenul comun al Parlamentului

Sursă foto: Constanța TV

Preşedintele Nicuşor Dan depune luni, de la ora 12.00, jurământul în plenul comun al Parlamentului, au decis joi Birourile Permanente reunite ale celor două Camere.

Şedinţa solemnă a Parlamentului în care Nicuşor Dan va depune jurământul ca şef al statului va începe luni, la ora 12.00. La şedinţă sunt invitaţi reprezentanţii Executivului, foştii şefi ai statului, Casa Regală, reprezentanţii instituţiilor publice, europarlamentari.

Va participa şi Roxana Mînzatu, vicepreşedinte executiv, Comisar european pentru drepturi sociale şi Iulia Ramona Chiriac, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti.

Potrivit Constituţiei, candidatul a cărui alegere a fost validată de Curtea Constituţionallă depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.

Lasati un comentariu

Alte articole

10 apr. 2025 9.46 am

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, afirmă că, dacă reformele anunţate pentru a reduce cheltuielile publice nu se vor realiza, dacă nu se vor absorbi banii europeni şi nu va fi descurajată nemunca,…

18 apr. 2024 8.30 pm

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a desfășurat discuții importante joi la Abu Dhabi, privind extinderea parteneriatului dintre România și Emiratele Arabe Unite. Anunțul…

13 feb. 2024 5.49 pm

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marți, despre subiectul comasării alegerilor, că el crede că orice prelungire a discuțiilor dincolo de ziua de vineri este inoportună și nu mai are…

14 oct. 2024 9.20 am

Cererea de ridicare a imunității parlamentare a deputatului Nelu Tătaru urmează să fie supusă la vot în Camera Deputaților, după ce Comisia juridică va emite un raport pe solicitarea ministrului…

19 mai 2025 12.37 am

Premierul polonez Donald Tusk, care l-a susţinut în campanie pe Nicuşor Dan, l-a felicitat pe câştigătorul alegerilor prezidenţiale din România printr-un mesaj scurt, pe X, transmis în trei limbi…

12 iun. 2024 7.09 pm

Florin Petre, primarul comunei Crevedia, județul Dâmbovița, și-a câștigat un nou mandat, în ciuda controverselor legate de explozia unui depozit de gaz din localitate. Acesta a candidat din partea…