Ultimele stiri

Accident grav între o mașină și o motocicletă, în zona Midia: motociclistul este inconștient

Sursă foto: ISU Dobrogea

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină joi, 22 mai, în Năvodari, pe DJ 226, în zona Midia.

Potrivit primelor informații, a avut loc un accident între o motocicletă și un autoturism. În urma impactului, motociclistul este inconștient.

La fața locului intervine Stația Midia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SAJ C2.

Intervenția este în desfășurare.

UPDATE. Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, motociclistul a suferit un traumatism craniofacial, este palid și agitat și a fost transportat la Spitalul Județean Constanța pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Lasati un comentariu