Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a fost ales, în Consiliul Politic Naţional al PSD, preşedinte interimar al PSD, după demisia lui Marcel Ciolacu. El a primit 67 de voturi în timp ce contracandidatul său, Daniel Băluţă, a primit 14 voturi.
În şedinţa conducerii PSD, care are loc la Vila Lac, s-au votat două propuneri de interimat, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor şi prim-vicepreşedinte al PSD şi primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.
În urma votului secret, Grindeanu a primit 67 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Daniel Băluţă, a primit 14 voturi.
„Majoritatea colegilor vor să fim în opoziție”
Sorin Grindeanu, a declarat marţi,că opinia care pare a fi majoritară în acest moment în PSD este de a avea o opoziţie constructivă. El a anunţat că a primit de la colegi un mandat deschis, de a avea discuţii, nu dacă intră neapărat activ la guvernare sau dacă susţin, ci să vadă ce vor şi ceilalţi, cei care transmit că vor să construiască o majoritate pro-europeană şi după aceea PSD să vină în faţa românilor.
Mandatul este acela de a organiza Congresul. Iar Congresul trebuie să clarifice toate lucrurile în interiorul PSD-ului, asta este ceea ce noi am hotărât astăzi. Sunt lucruri care, probabil, în perioada următoare vor suferi dezvoltări şi vom comunica. Cred că au luat zeci de colegi cuvântul, astăzi, şi a fost un umitor cuvânt, adică acela de a da dovadă de unitate în ceea ce facem în perioada următoare. Am înţeles mesajul oamenilor, e un lucru, de asemenea important şi, tocmai de aceea, trebuie să venim în întâmpinarea lor, cu soluţii şi cu raţiune. Asta este ceea ce ne va caracterizea în perioada următoare”, a spus Grindeanu, după şedinţa conducerii PSD.
Întrebat dacă PSD ar trebui să intre la guvernare sau să rămână în opoziţie, Grindeanu a arătat că aceasta a fost, de fapt, discuţia principală de astăzi, de la şedinţa PSD.
Nu vă ascund că opinia care pare a fi majoritară în acest moment în PSD este de a avea o opoziţie constructivă. Eu ştiu, din interiorul guvernului, că urmează o perioadă de decizii care trebuie să fie susţinute. Viitorul guvern trebuie să aibă susţinerea. PSD-ul va oferit această susţinere pentru soluţiile raţionale şi logice şi bune pentru români, indiferent de poziţia pe care o vom avea. Dar colegii mi-au dat un mandat deschis, în sensul de a avea discuţii, nu dacă intrăm neapărat activ la guvernare sau dacă susţinem, ci să vedem ce vor şi ceilalţi, cei care transmit că vor să construiască o majoritate pro-europeană şi după aceea venim în faţa românilor.”, a explicat Grindeanu.
Marcel Ciolacu a demisionat, marţi, din funcţia de preşedinte al PSD, în cadrul Consiliului Politic Naţional al formaţiunii. El a transmis într-un mesaj că a avut parte de succese, dar şi de momente în care, cu siguranţă, a greşit, dar niciodată nu a vrut să facă rău ţării sale şi că viitorul acestui partid stă în mâinile celor care cred cu adevărat în valorile solidarităţii, echităţii şi justiţiei sociale iar cei care vin trebuie încurajaţi şi susţinuţi cu toate forţele.