Preşedintele ales, Nicuşor Dan, a vorbit luni la telefon cu Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, el transmiţând oficialului european că România va continua să colaboreze cu partenerii noştri europeni şi să-şi îndeplinească angajamentul faţă de valorile şi obiectivele Uniunii Europene.
Îi mulțumesc Președintelui Parlamentului European Roberta Metsola pentru felicitările ei. I-am transmis că România va continua să colaboreze cu partenerii noștri europeni și să-și îndeplinească angajamentul față de valorile și obiectivele Uniunii Europene. România va fi o voce activă și de încredere în construcția unei Europe mai puternice, mai competitive și mai unite, care lucrează pentru prosperitatea cetățenilor noștri”, a declarat Nicușor Dan, după convorbirea cu Roberta Metsola.
Președinta Parlamentului European a avut o convorbire la telefon cu Nicușor Dan, pe care l-a felicitat pentru câștigarea alegerilor.
Într-un mesaj postat luni pe rețeaua X, Metsola menționează că „a fost minunat să vorbească cu Nicușor Dan”. „După anunțarea rezultatului alegerilor, a fost emoționant să văd toate steagurile europene fluturate cu mândrie în întreaga țară”, a completat ea.
Oamenii din România se pot baza pe Europa lor. Acesta este mesajul pe care îl voi duce în România mai târziu în cursul acestei săptămâni’, a menționat președinta PE.