La 2000 de km de noi, în Germania, au votat 84% dintre cetățenii cu drept de vot. Noi, românii, de ce nu am putea să replicăm modelul german în turul II? Ce au ei și nu avem noi?
Acest articol este, de fapt, un îndemn mobilizator pentru participarea la vot, în turul II al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Tema mi-a fost sugerată de un prieten, manager într-o multinațională. Votul nostru contează mai mult ca oricând. Țara are nevoie de el.
Miza votului din turul II este crucială: e vorba despre menținerea parcursului european al României, într-un context internațional deloc favorabil. Votul nostru influențează direcția în care va merge țara.
Am ales modelul german de participare la vot: la ultimele alegeri, s-a înregistrat o prezență record – 84% dintre cetățenii cu drept de vot. Acest val de implicare civică a avut loc la aproape 2000 de kilometri distanță de noi. Și noi putem face același lucru! A merge la vot nu este un gest spectaculos, ci unul firesc, esențial într-o democrație.
Votul din 18 mai trebuie să fie perceput ca un moment de mare importanță pentru viitorul democrației noastre. E crucial să conștientizăm pericolele care ne amenință și să înțelegem care sunt beneficiile acestui vot. Acest vot este vital pentru păstrarea parcursului nostru european și democratic. Însă, pentru a vota rațional, e nevoie să depășim furia și revolta față de cei care au băgat țara în șanț.
Nu ești cool, dacă nu votezi. Neparticiparea la vot nu impresionează pe nimeni. Din contră, trebuie să înțelegem că votul fiecăruia dintre noi contează. Avem nevoie de o resetare a mentalității noastre civice și electorale. Uluiala, perplexitatea și indignarea de a doua zi după vot, nu ne sunt de folos, dacă noi nu participăm la vot.
Citeste si „Impozite pentru care stat?”
Pe 18 mai trebuie să trecem de la statutul de cetățeni spectatori la cel de cetățeni implicați – alegători activi. Este momentul să ne activăm simțul datoriei civice, pentru că nevoia de implicare este urgentă. Să redăm încrederea în puterea votului printr-un gest simplu, dar plin de responsabilitate: prezența la urne.
Sistemul politic nu se va corecta singur. El trebuie impulsionat, orientat și responsabilizat prin votul nostru. Turul al doilea este un prilej excelent pentru a pune în aplicare conceptul ”Cetățeanul implicat o nouă putere în stat”. Fiecare alegător are responsabilitatea propriului vot și impactul acestuia asupra direcției țării.
Aristotel spunea că o zecime din timpul unui cetățean ar trebui dedicată treburilor cetății. Haideți ca, pe 18 mai 2025, să respectăm acest principiu: să oferim cel puțin 1/10 din cele 24 de ore ale zilei democrației, votând conștient și cu grijă pentru viitorul nostru.
Citeste si „Simion a turnat jurnaliștii pe TikTok. Cu cameră ascunsă, pe banii tăi”
Și, până la urmă, ce ne oprește să replicăm modelul german de participare masivă la vot? Ce au germanii și nu avem noi? Nimic esențial nu ne lipsește – doar determinarea de a ne asuma cu adevărat rolul de cetățeni.
Să nu uităm: votul ne transformă din simpli oameni, în cetățeni activi. Haideți să luăm votul în serios – este șansa noastră de a conta, de a decide, de a schimba
Articol aparut initial in Republica.ro