Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 s-a produs marți în zona vulcanică Câmpiile Flegree (Campi Flegrei), în apropiere de orașul italian Napoli. Seismul a fost resimțit clar în centrul istoric al metropolei din sudul Italiei, însă, potrivit autorităților, nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale semnificative, informează AFP.
Potrivit Institutului Național italian de Geofizică și Vulcanologie (INGV), seismul s-a produs la ora locală 12:07 (13:07, ora României), la o adâncime de doar trei kilometri. Cutremurul a fost simțit intens în cartierele Pozzuoli și Vomero din Napoli, unde numeroși locuitori, speriați, au ieșit pe străzi.
Din cauza mișcării seismice, circulația a fost temporar suspendată pe două linii de metrou din oraș, a anunțat postul public RaiNews. Seismul de 4,4 a fost urmat, la doar un sfert de oră, de o replică cu magnitudinea 3,5, iar activitatea seismică de mică intensitate a continuat în orele următoare.
Zona Câmpiilor Flegree, aflată între Napoli și Pozzuoli, este una dintre cele mai studiate regiuni vulcanice din Europa. Aici trăiesc aproximativ 500.000 de oameni. Această calderă vulcanică activă, cu un diametru de aproximativ 15 kilometri, este considerată cea mai vastă de pe continent. Ultimul seism de magnitudine similară a fost înregistrat pe 13 martie 2024.
Deși deseori eclipsată de celebrul Vezuviu – vulcanul care a distrus orașele Pompei și Herculaneum în anul 79 e.n. –, zona Câmpiilor Flegree atrage o atenție tot mai mare din partea cercetătorilor. Activitatea seismică și gazele emise de magmă, care presează asupra solului și provoacă fisuri, alimentează îngrijorările legate de o posibilă reactivare vulcanică.
Specialiștii avertizează că, deși riscurile imediate ale unei erupții catastrofale sunt considerate reduse, monitorizarea rămâne esențială. Erupția de acum 40.000 de ani a Câmpiilor Flegree este una dintre cele mai mari cunoscute din istoria Europei, având impact global asupra climei.