A fost o cameră ascunsă. A fost o înregistrare ilegală. A fost o execuție publică pusă în scenă de un politician needucat, mitocan, cu instincte de șef de galerie și mentalitate de ofițer de securitate ratat. A fost, pe scurt, o bătaie de joc la adresa presei, o umilință planificată, care va fi decontată din banii statului român. A fost ceea ce nu trebuie să mai tolerăm o secundă în spațiul public.

George Simion a invitat cinci jurnaliști de la Digi24 în biroul său de la Senat, ca să discute despre o dezbatere electorală. Nu o conspirație, nu un troc, nu o mituire, nu o manipulare, ci o discuție profesională despre cum să se organizeze o dezbatere într-o campanie electorală. Ei bine, acel moment, privat, off the record, cum se face în toată lumea civilizată, a fost filmat cu două camere ascunse, fără acordul lor, apoi montat și publicat pe rețelele sociale. La ora difuzării dezbaterii Digi24, în care Simion nu a avut curajul să meargă, clipul era deja online.

Exact: o filmare premeditată, planificată, cu două camere. Nu una, două. Nu vorbim despre un accident. Nu vorbim despre o scăpare. Vorbim despre o capcană. Un atentat la demnitate, la jurnalism, la orice regulă de joc democratic.

Și acum vine oroarea adevărată: materialul este electoral. Deci va fi decontat de statul român. Cu alte cuvinte, vom plăti cu toții pentru ca un politician să-și bată joc de presă. Asta nu mai e doar rușine, e o palmă peste fața democrației.

Și să nu creadă nimeni că presa a greșit. Cei de la Digi au fost invitați. Nu au intrat pe geam. Nu au provocat nimic. Nu au spus nimic deplasat. Din contră. Și, totuși, au fost tratați ca niște elevi certați de profesorul cu gura plină de ură. „Ce mă fac eu cu voi?”, întreba Simion, pe ton de dictator de garsonieră. Iar ce făcea, de fapt, era să dea satisfacție celor care se hrănesc cu sângele presei. Să umple bidoanele golite de ură cu încă o porție de „uite-i, presa vândută!”

Nu a fost o gafă. A fost un precedent. Și va deveni normă, dacă îl lăsăm.

Este fără precedent ca un politician să înregistreze și să publice o discuție off the record cu presa. Asta o știe orice stagiar în jurnalism. Dar, pentru Simion, nu contează. El a transformat relația cu presa într-o luptă de stradă. Nu răspunde, nu participă, ci vânează. Taie bucăți de realitate și le toarnă pe TikTok cu o satisfacție bolnavă.

Și mai are și susținători. Mulți. Unii râd. Alții aplaudă. Alții se uită și spun: „Bravo, bă!”

„Și-au făcut presa de râs”, zic. Nu. Presa nu s-a făcut de râs. Presa a fost umilită, trădată, filmată mișelește, montată și aruncată în fața unui public flamând de spectacol ieftin. Jurnaliștii de la Digi nu s-au înjosit. Nu au ripostat? Poate pentru că nu te cobori în groapa cu ură ca să dai din mâini. Poate pentru că și-au dat seama. Poate au vrut să vadă cât de jos poate merge. Ei au fost calmi. Prea calmi. Pentru că, în fața unui dictator în devenire, reacția jurnalistului devine o sabie cu două tăișuri: ori ești bădăran, ori ești „complice”.

Dar Simion a arătat ceva mai periculos decât orice: că nu are limite. Nu există linie roșie pentru el. În mandatul trecut, se filmau între ei parlamentarii. Acum filmează presa. Mâine? Publicul? Telefonul lui Simion nu e un telefon. E o bâtă. O bâtă cu care lovește în respect, în încredere, în normalitate.

Și-a încropit o imagine de „lider antisistem”. De fapt, e un lider antisocietate. Și-a câștigat electoratul filmând. Așa spun unii. Corect. Dar ce filmează, domnilor? Oameni umiliți? Oameni prinși cu garda jos? Adevărul? Nu. Filmează exact ce vrea el să arate. Cu montaj. Cu muzică. Cu text repetat, de propagandist, nu de om viu.

„Nu poți să scoți șeful de galerie dintr-un politician.” Foarte bine spus. Dar, când acel șef de galerie vrea să fie președintele țării, problema nu mai e de stadion. E de Constituție.

De ce n-a participat la dezbaterea Digi24? Pentru că, acolo, nu poate monta. Nu poate tăia. Nu poate manipula. Acolo trebuie să răspundă. Și el nu poate. Nu știe. Și atunci, ce face? Execută preventiv. În loc să vină la masă, trage masa de sub picioarele jurnaliștilor.

Să nu ne păcălim: nu a făcut asta pentru cei care îl resping. A făcut-o pentru bazinul lui. Pentru acei oameni care îl văd pe Simion ca pe un justițiar. Pentru ei a livrat acest show cu jurnaliști „prinși în fapt”, deși nu făceau nimic altceva decât să-și facă meseria.

„Asta e doar începutul.” Da. Este. Dacă nu spunem clar, apăsat, cu toată forța: NU. AȘA NU. De aici NU SE TRECE.

Presa nu e perfectă. Dar nu e dușmanul poporului. Și, dacă azi permitem ca un politician să o trateze ca pe o pradă de vânătoare, atunci mâine vom deveni toți ținte. De data asta, jurnaliștii au fost cuminți. Altă dată, poate nu vor mai fi. Pentru că nu poți negocia la nesfârșit cu abuzul. Nu poți fi politicos cu o bâtă.

E o limită. Și Simion a trecut-o fluierând. Cu o aroganță de tip „nu-mi pasă de reguli, fac show”.

Rămâne întrebarea: dacă presa nu ripostează acum, când? Când va fi prea târziu?