Vladimir Putin a anunţat, sâmbătă noapte, că propune Kievului redeschiderea „negocierilor directe întrerupte în 2022”, fără condiţii prealabile. El propune începerea acestor negocieri la Istanbul, pe 15 mai, potrivit agenţiei TASS.
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat intenţia Moscovei de a relua negocierile directe cu Ucraina, întrerupte în primăvara anului 2022. Liderul de la Kremlin a propus ca discuțiile să înceapă pe 15 mai, la Istanbul, locul unde au avut loc ultimele tentative de dialog între cele două părți, la scurt timp după declanșarea invaziei ruse în Ucraina.
Ne propunem să începem fără întârziere, încă de joia viitoare, 15 mai, la Istanbul. Acolo unde negocierile au avut loc anterior şi au fost întrerupte”, a afirmat Putin în fața jurnaliștilor acreditați la Kremlin, potrivit agenţiei TASS.
Preşedintele rus a susţinut că Moscova este dispusă să reia dialogul „fără nicio condiţie prealabilă” şi că Rusia „nu a fost cea care a întrerupt negocierile din 2022”, acuzând autorităţile de la Kiev de abandonarea procesului diplomatic. El a insistat ca discuțiile să pornească de la punctul în care s-au oprit acum mai bine de doi ani.
Conform agenției Reuters, Putin a declarat că scopul acestor negocieri ar trebui să fie „eliminarea cauzelor profunde ale conflictului” și „restabilirea unei păci durabile și pe termen lung”. În același timp, el a reiterat percepția Kremlinului că războiul din Ucraina este un punct de cotitură în relațiile Moscovei cu Occidentul, acuzând extinderea NATO și influența occidentală în fostul spațiu sovietic drept surse ale crizei actuale.
Propunerea vine după ce sâmbătă, liderii celor mai importanţi aliaţi europeni ai Kievului – premierul britanic Keir Starmer, preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz şi premierul polonez Donald Tusk – i-au adresat lui Putin un ultimatum susținut și de fostul președinte american Donald Trump. Occidentul i-a cerut liderului rus să accepte un armistițiu de 30 de zile, începând de luni, 12 mai, și să revină la masa negocierilor, amenințând cu intensificarea sancțiunilor și continuarea sprijinului militar acordat Ucrainei.
Inițial, Kremlinul a reacționat ezitant, invocând „semnale contradictorii” dinspre capitalele europene. Totuși, sâmbătă seară, purtătorii de cuvânt ai preşedinţiei ruse au anunţat că Rusia „va reflecta” asupra propunerii de armistiţiu, avertizând totodată că „presiunile asupra Moscovei sunt inutile”.
Anunțul lui Putin a venit imediat după o conferință de presă organizată la miezul nopții, cu ocazia ceremoniilor dedicate împlinirii a 80 de ani de la Ziua Victoriei în cel de-Al Doilea Război Mondial. În debutul discursului său, liderul rus a acuzat Ucraina că ar fi încălcat unilateral armistițiul temporar decretat de Moscova în perioada martie-aprilie, cu peste 130 de incidente documentate, și că în perioada Paștelui ar fi comis aproximativ 5.000 de încălcări ale încetării focului.
În privinţa delegației care va reprezenta Rusia la discuțiile de la Istanbul, consilierul prezidențial Iuri Uşakov a confirmat că o echipă va fi trimisă, dar a refuzat să ofere detalii privind componenţa acesteia. „Din partea noastră va merge o delegaţie”, a spus el, adăugând că informaţii suplimentare vor fi oferite ulterior.