Primăria Constanța a transmis un comunicat de presă potrivit căruia Cazinoul din Constanța își redeschide porțile după ani de așteptare. Astfel, între 21 și 25 mai, în cadrul Zilelor Constanței, cazinoul va putea fi vizitat „de toți cei care îi cunosc povestea sau care sunt gata să o descopere”.
Va fi o sărbătoare a orașului și a memoriei lui-o reîntâlnire între Constanța de ieri și cea de azi. Pentru a marca acest moment unic, Primăria Municipiului Constanța a pregătit un program special: concerte, spectacole, parade și surprize artistice, care vor avea loc atât în interiorul Cazinoului, cât și pe faleza care îl înconjoară.
Vin nume mari, vin artiști care iubesc Constanța și vor fi alături de noi în această sărbătoare. Cazinoul, cu eleganța lui renăscută, ne așteaptă pe toți. Este din nou viu. Este din nou al nostru.
Vă așteptăm să-i treceți pragul, să vă bucurați, să fiți parte din poveste! Să celebrăm orașul și renașterea simbolului său, împreună”, a transmis Primăria Constanței.
Deși toți constănțenii așteaptă cu nerăbdare să viziteze simbolul de la malul mării, mulți se întreabă, după postarea Primăriei, ce se întâmplă după perioada de 25 mai. Va mai fi redeschis? Acum nu se plătește intrare și se va plăti după data de 25 mai? Dar Primăria Constanța, ne-a obișnuit cu felul vag de a transmite lucrurile. Așa că vom afla… Să nu uităm că administrația locală a transmis că lucrările efectuate în ultimii 5 ani ar trebui să consolideze clădirea pentru cel puțin 100 ani.
-
Și după 25 mai? Rămâne deschis pentru vizitare ?
-
Aceeasi întrebare am și eu – dupa 25 mai nu se mai poate vizita?
-
Scoateti si gardurile?Nu pentru Cazino, dar vreau sa cobor la mare lânga Cazino.
-
Un preț de intrare?? Sau e gratis??
-
Grafica asta a costat și bani? Sau ați apăsat din greșeală pe butoane și a ieșit desenul asta animat? Zici că e iar RAJA de vină, s-a spart vreo conductă și s-a inundat faleza. Nu sunt răutăcios, doar va atrăgeam atenția că e de doi bani grafica…
-
Este o informație generică ,ar trebui primăria sau o anumită persoană care ar fi purtător de cuvânt să de-a o informație mai completă și competentă !
-
Nu se poate să avem informații mai complete?, au scris unii constănțeni la postarea Primăriei de pe pagina de socializare.
Ramintim că lucrările au început în primăvara anului 2020 și trebuiau să dureze 30 de luni, însă termenul a fost depășit din cauza unor întârzieri. Restaurarea a inclus consolidarea fundației, refacerea fațadelor, restaurarea vitraliilor și mozaicurilor, precum și intervenții asupra elementelor metalice și artistice.
Proiectul de modernizare a Cazinoului Constanța, executat de asocierea Aedificia Carpati S.A., și Remon Proiect S.R.L. a costat peste 37 de milioane de euro și va putea găzdui concerte, expoziții, conferințe și diferite alte evenimente.
Cazinoul de pe faleza orașului Constanţa a fost ridicat în 1904-1910 la iniţiativa regelui Carol. De atunci, clădirea a avut nevoie de mai multe reparaţii şi reamenajări majore. Prima reparaţie a fost făcută după 1920, deoarece în 1916, în Primul Război Mondial, Cazinoul a fost bombardat de către nemţi.