Un episod de violență extremă a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în fața clubului Heavens din Constanța. Două persoane au fost înjunghiate în urma unui conflict izbucnit brusc, iar autorul faptei a fost reținut și este cercetat pentru tentativă de omor.
Potrivit anchetatorilor, totul a început în incinta clubului, unde a izbucnit o ceartă între mai multe persoane. Conflictul a degenerat rapid, iar în exteriorul localului, unul dintre indivizi a scos un cuțit și a lovit de mai multe ori două persoane. Una dintre victime a fost grav rănită, suferind leziuni care i-au pus viața în pericol, potrivit raportului medico-legal preliminar.
Acesta a fost acuzat, în principiu, pentru că, în noaptea de 26-27 aprilie 2025, undeva în jurul orei 4.00, la un club din municipiul Constanța, în cursul unui conflict spontan, ar fi proferat invective la adresa persoanelor vătămate din cauză, context în care le-a și agresat pe acestea, atacându-le pe amândouă cu un cuțit sau cu un biceag, astfel încât le-a înjunghiat și le-a provocat leziuni corporale grave, ambelor persoane vătămate”, a precizat procurorul Zafer Sadîc, în cadrul unei declarații de presă.
Autorul, arestat preventiv pentru tentativă de omor
După incident, agresorul a fugit de la locul faptei, dar a fost identificat și reținut de polițiști. Acesta a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
După ce am reușit să-l identificăm, l-am căutat și am emis mandat de aducere pe numele său. Lucrătorii de poliție l-au căutat în primă etapă la domiciliu și la tatăl său. Tatăl ne-a spus că ar fi plecat în Anglia, că nu este acasă. După aceea, l-am lăsat câteva zile în pace, sperând că va veni să se predea singur. Nu a venit. S-au mai efectuat investigații în cauză și, în cursul zilei de ieri, poliția l-a căutat din nou acasă. A fost anunțat să se prezinte, pentru că altfel risca să fie arestat în lipsă și căutat de toată Poliția Română. S-a prezentat însoțit de avocat. Numai că, în cursul audierii, a invocat că era atât de beat încât nu mai știa aproape nimic din ceea ce a făcut. Doar și-a amintit că a fost la club și că a fost atacat de cele două persoane vătămate și că s-au bătut cu pumnii. Cam atâta a declarat dumnealui în cursul urmăririi penale”, a subliniat procurorul Sadîc.
Judecătorii au admis cererea procurorilor, considerând că există indicii temeinice că fapta comisă este de o gravitate deosebită și că lăsarea în libertate a suspectului ar reprezenta un pericol social.
Am formulat propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Inculpatul este cercetat pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice”, a adăugat procurorul Sadîc.
Ambele victime au fost transportate de urgență la Spitalul Județean Constanța. Una dintre ele a fost internată în secția de Terapie Intensivă, în timp ce cealaltă a suferit răni mai ușoare.
Oficial de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța
Prin ordonanţa din data de 8 mai 2025 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul F.R., acuzat pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, care a fost reţinut de procuror pe timp de 24 de ore în cursul aceleiaşi zile. Ulterior, în cursul zilei de astăzi, acesta a fost arestat.
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că, în noaptea de 26 spre 27 aprilie 2025, în jurul orei 4.00, în faţa clubului Heaven’s din municipiul Constanța, împreună cu un alt participant a provocat un scandal public, prin proferarea de invective, dar şi prin folosirea unui obiect vulnerant înţepător-tăietor, cuţit sau briceag, împotriva persoanelor vătămate G.V. şi G.S., pe care le-a înjunghiat succesiv, în acelaşi context, astfel că le-a provocat leziuni traumatice abdominale sau toracice vindecabile în circa 40, respectiv circa 20 de zile de îngrijiri medicale, ce le-au pus amândurora viaţa în primejdie, prin acţiunile sale ilicite de violenţă fizică şi psihică fiind tulburate ordinea şi liniştea publică în zona clubului.
Cele două victime ale agresiunii prin înjunghiere au fost transportate la spital, unde au fost supuse intervenţiei chirurgicale de urgenţă şi le-au fost salvate vieţile.
Deşi a fost identificat la câteva zile după comiterea faptei, inculpatul nu a putut fi găsit imediat, însă după emiterea unui mandat de aducere şi căutarea sa la domiciliu şi la rudele sale, acesta s-a prezentat însoţit de apărătorul ales, iar când a fost audiat a invocat că se afla într-o avansată stare de ebrietate şi că nu îşi aminteşte aproape nimic din ceea ce a făcut.
În cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.