CCR se reunește vineri, 9 mai în ședință, pentru validarea rezultatelor la turul I al alegerilor prezidențiale 2025. Pe agenda judecătorilor constituționali este și o cerere de anulare a scrutinului.
Judecătorii constituționali se reunesc vineri, 9 mai, în ședință, de la ora 12.00.
Pe agenda ședinței este „confirmarea/validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de Preşedinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 4 mai 2025”.
De asemenea, judecătorii constituționali vor analiza o cerere de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 4 mai 2025
Curtea Constituțională a României a anunțat marți, 6 mai, că a fost înregistrată o contestație privind anularea alegerilor pentru funcția de președinte al României din data de 4 mai 2025.
Partidul Noua Românie a depus oficial, în data de 6 mai 2025, o contestație la Curtea Constituțională a României (CCR), solicitând anularea rezultatului primului tur al alegerilor prezidențiale. Potrivit documentului semnat de președintele formațiunii, Sebastian Popescu, partidul solicită anularea alegerilor prezidențiale din 2025, invocând „fraude grave” și „vicii de procedură care au afectat fundamental legitimitatea procesului electoral”: Cererea de anulare a alegerilor, depusă de un candidat la prezidențiale: acuzații de manipulare și discriminare sistemică în procesul electoral