România a votat. Sau, mai bine zis, a urlat. A urlat tot ce a ținut în ea de 30 de ani. Și a ales. Sau, mai precis, a aruncat în ring doi oameni, George Simion și Nicușor Dan. În turul al doilea, vom avea o finală pe muchie de cuțit, Est contra Vest, furie contra rațiune, dezordine contra matematică.
Rezultatele sunt clare ca un bisturiu pe carne vie, Simion – 40,96%, Nicușor Dan – 20,99%, urmați de Crin Antonescu cu 20,07%, Victor Ponta cu 13,04%. Diferențele nu mai lasă loc de calcule sterile sau de combinații de laborator. Avem un meci între doi poli, o confruntare între două moduri de a vedea lumea și de a o rupe în două.
Prezența la urne a fost de 53,21%, adică 9.571.740 de români au votat duminică. În diaspora au votat peste 973.000 de români. Cifrele nu mint, românii nu au mai vrut să tacă. Au simțit că e ultima dată când mai pot spune ceva. Unii au spus, alții au urlat. Și toți, deodată, au tras România într-o direcție.
George Simion nu e un accident. E o consecință. E febra care vine după infecție, după ani de minciună, hoție, nepotism, promisiuni deșarte și dispreț sistematic față de alegători. Partidele vechi, PSD, PNL, celelalte fosile politice, s-au sinucis lent, metodic și cu aroganță. Acum, pe terenul lăsat gol, a intrat omul cu pieptul gol, dar cu vocea aspră, George Simion.
Simion nu propune nimic. Nu construiește. Nu repară. Nu administrează. Nu înțelege și nici nu vrea să înțeleagă. Dar lovește. În toți. În toate. În instituții, în justiție, în presă, în democrație însăși. Nu e omul unui program, e omul unui resentiment colectiv. El este brațul încleștat al celor care nu mai vor nimic, nici ordine, nici explicații, nici speranță, doar răzbunare.
Pe partea cealaltă, Nicușor Dan e omul formulei. Matematician. Precis. Timid. Adesea tern. Dar onest. Rațional. Cu un respect aproape dureros pentru lege și pentru cifre. Nu urlă. Nu flutură steaguri. Nu promite basme. Și tocmai de aia, pentru mulți, pare slab. Dar, într-o lume în care țipătul a luat locul ideii, liniștea devine act de curaj.
Românii nu aleg între doi candidați. Aleg între două Românii. Una a furiei, cealaltă a lucidității. Una în care zgomotul înlocuiește gândirea, alta în care efortul și răbdarea mai pot construi ceva, încet, dar real.
Nu mai vorbim de stânga și dreapta. Astea au murit. Au fost îngropate de alianțe toxice și de compromisuri sinistre. Acum, vorbim de realitate și delir, de democrație și de instinct tribal, de Europa și de orbire naționalistă. Cu Simion președinte, România riscă o ruptură totală. Economic, se prăbușește. Investitorii fug. Băncile își trag obloanele. Bursa se duce în cap. Euro sare în aer. Pensiile și salariile nu se mai plătesc decât cu bancnote imaginare.
Mai grav e altceva, izolarea. Europa nu discută cu extremiști. NATO nu se joacă cu haosul. Rămânem singuri, cu discursuri goale și pumnii ridicați spre cer. Iar când Rusia vrea să „elibereze” ceva, nu mai avem niciun scut, doar pagini de istorie arse.
Asta e bătălia. Nu între Simion și Dan, ci între noi și moartea lentă a unei țări, cu tot ce mai respiră în ea. Iar, paradoxal, salvarea poate veni tocmai de la cei pe care îi credeam pierduți, tinerii, cei care nu au votat, cei plecați, cei care s-au săturat de toate. Tocmai ei pot decide. Pentru că votul, cu toată mizeria lui, e tot ce mai avem. Ultima armă înainte de tăcere.
Nu poți să urli că ți-au luat țara dacă nu ai votat. Nu poți să fugi de ce ai lăsat în urmă. Dacă arde tot ce iubești, nu mai ai unde te întoarce. Nici măcar în tine.
