Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion, afirmă că, dacă va ajunge preşedinte al ţării, va susţine reducerea cu două treimi a aparatului administraţiei publice, respectiv 500.000 de bugetari ar urma să plece din sistem.
George Simion a afirmat că în perioada care urmează ”vor trebui luate nişte măsuri neprietenoase pe care Marcel Ciolacu le-a amintit doar şi toate guvernările din ultimii ani le-au amintit şi ele nu s-au realizat”.
De exemplu, o eficientizare a aparatului administrativ. Suntem în Senatul României, aici tot am auzit proteste din partea angajaţilor, diferite chestii. Sunt angajaţi aici, în Senat, la comisiile pe care le conducem noi, dar nu angajaţi de noi, ci erau în structura Senatului, care sunt deranjaţi în momentul în care li se cere un raport de activitate. Situaţia asta este în administraţia locală şi centrală”, a afirmat George Simion, într-un interviu acordat Digi 24 şi difuzat marţi seară.
El a spus că din sistemul bugetar ar trebui să plece ”membrii de partid, pentru că nu vorbim despre profesori, nu vorbim despre cadre medicale, avem un deficit la pompieri, la poliţişti, la militari”.
Simion a avansat numărul de 500.000 de bugetari care ar trebui să plece din sistem.
Vorbim de faptul că la începutul anilor 2000 erau 800.000 de angajaţi în sectorul de stat şi acum sunt 1.300.000. Ar trebui să ajungem înapoi la 800.000 pentru că în aceşti 25 de ani noi beneficiem de tehnologie, de digitalizare şi putem să profităm de progresul tehnic. (…) Dar vreau să nu alarmăm pe cineva spunând că a doua zi se va întâmpla acest lucru. Pe parcursul a cinci ani, avem un program de guvernare care prevede reducerea cu două treimi a instituţiilor locale şi centrale. E un plan radical”, a mai spus candidatul AUR.
Președintele BNS:
Președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, a reacționat în direct la Digi24 după declarația lui George Simion, care a spus că vrea să concedieze 500.000 de angajați de la stat.
Liderul sindical a transmis că un astfel de plan este „exclus” și a avertizat că sectoare-cheie precum educația, sănătatea și poliția suferă deja de un deficit cronic de personal. BNS organizează astăzi, de la ora 16.00, la Parlament, un congres al organizației sindicale la care sunt invitați și cei doi candidați la prezidențiale, Nicușor Dan și George Simion.
Fac o recomandare publică domnului Simion: trebuie să fie foarte atent cu cei care îl înconjoară și care livrează informații pe care și le asumă în spațiul public. Sectorul bugetar din România are trei mari familii. Aceste familii, toate trei, sunt în suferință în ceea ce privește resursa umană”, a declarat el.
În educație, mai ales în comunitățile mici din mediul rural, deficitul de personal este cronic. Și în sănătatea publică situația este critică, cu un deficit cronic de personal medical calificat. Avem comunități întregi fără asistență medicală de bază. În poliție, a treia componentă menționată, există de asemenea lipsuri semnificative de personal în multe comunități.
Toată înlocuirea oamenilor cu noi tehnologii presupune costuri. Trebuie investiți bani în tehnologii, în pregătirea personalului rămas în sistem, dar și în programe uriașe de alfabetizare digitală pentru cetățeni”, a mai spus Costin.
Nu ai cum să ajungi la un asemenea impact de jumătate de milion de suflete care să dispară din sectorul public.
Întrebat dacă planul anunțat de George Simion este plauzibil, liderul BNS a răspuns ferm: „Este exclus”.