Prim-ministrul interimar Cătălin Predoiu şi-a preluat mandatul, marţi, la Palatul Victoria, el afirmând că România este şi trebuie să rămână o democraţie rezilientă, o ţară ale cărei obiective de dezvoltare rămân ancorate în valorile euro-atlantice.
Într-un mesaj adresat publicului, Predoiu a subliniat importanţa continuităţii instituţionale şi a responsabilităţii în această perioadă de tranziţie.
Guvernul României îşi va continua activitatea în condiţiile de interimat, aşa cum sunt stabilite de Constituţie şi de legi. Continuitatea şi coerenţa guvernamentală sunt importante pentru bunul mers al treburilor publice, dar şi pentru predictibilitatea şi echilibrul circuitelor economice private, pentru pieţele financiare, pentru interesele tuturor companiilor româneşti, ale societăţii civile, ale tuturor cetăţenilor români, oriunde s-ar afla”, a declarat premierul interimar.
El a punctat faptul că mandatul său se desfăşoară într-un context electoral important, accentuând necesitatea respectării principiilor de legalitate şi transparenţă în organizarea proceselor electorale.
Instituţiile executive care au atribuţii în organizarea procesului electoral îşi vor îndeplini atribuţiile şi competenţele cu echidistanţă, transparenţă şi legalitate deplină, astfel încât cetăţenii români să îşi exercite votul liber şi în siguranţă publică, aşa cum s-a întâmplat şi la primul tur al alegerilor prezidenţiale desfăşurat în urmă cu câteva zile. Deşi este vorba doar de un mandat interimar, Guvernul va rămâne un interlocutor deschis dialogului pentru partenerii sociali, investitori, partenerii externi ai României. România este şi trebuie să rămână o democraţie rezilientă, o ţară ale cărei obiective de dezvoltare rămân ancorate în valorile euro-atlantice”, a mai afirmat Cătălin Predoiu, prim-ministrul interimar.