Statele Unite și Ucraina au semnat un acord economic strategic care oferă Washingtonului acces preferențial la resursele minerale ucrainene și stabilește un fond comun de investiții pentru reconstrucția Ucrainei, potrivit unui anunț al Trezoreriei SUA.
Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat joi că parteneriatul reprezintă un „acord economic deplin”, care întărește poziția președintelui Donald Trump în eventuale negocieri cu Rusia.
Poporul american nu câștigă nimic dacă ucrainenii nu prosperă. Acum suntem complet aliniați economic”, a afirmat Bessent la Fox Business.
Acordul acoperă nu doar pământurile rare, ci și infrastructura și energia.
Este o oportunitate reală pentru ambele părți să câștige”, a adăugat oficialul american.
Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiha, a salutat documentul ca fiind „o etapă importantă” în relațiile Kiev-Washington, care, potrivit presei internaționale, au fost tensionate de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă în ianuarie. Sîbiha a informat-o și pe șefa diplomației UE, Kaja Kallas, despre semnarea acordului, în perspectiva unor viitoare evenimente diplomatice.
În schimb, reacțiile de la Moscova au fost critice. Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului rus de Securitate, a acuzat SUA că au forțat Kievul să „plătească cu resursele minerale pentru viitorul ajutor militar american”. El a susținut că Ucraina cedează din bogăția sa națională în schimbul sprijinului oferit de Washington.
Reuters menționează că, potrivit surselor diplomatice citate de Kyiv Post, administrația Trump a notificat Congresul în legătură cu posibilitatea unor vânzări directe de produse de apărare către Ucraina, în valoare de cel puțin 50 de milioane de dolari.
Acordul intervine într-un moment de stagnare a negocierilor de pace dintre Moscova și Kiev, în contextul războiului care durează de trei ani. În timp ce Rusia se declară deschisă dialogului, dar invocă complexitatea situației, Ucraina cere o încetare imediată și necondiționată a focului, pentru cel puțin 30 de zile.
Președintele Vladimir Putin a anunțat totuși o încetare a focului temporară, între 8 și 10 mai, cu ocazia marcării a 80 de ani de la victoria în cel de-al Doilea Război Mondial.
În paralel, Kremlinul subliniază că Rusia dispune de vaste resurse minerale proprii și ar putea explora noi acorduri cu SUA în regiunea arctică sau alte zone strategice.