Ultimele stiri

Ana Birchall, numită consilier prezidențial de către Ilie Bolojan: „România are nevoie de voci care pot construi punți de dialog și colaborare”

Sursă foto: Facebook/Ana Birchall

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, a numit-o pe Ana Birchall în funcţia de consilier prezidenţial, începând cu data de 1 mai. Ea va avea atribuţii şi responsabilităţi legate de implementarea parteneriatelor strategice ale României.

Birchall, fost ministru și fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024, va activa în cadrul Departamentului Politică Externă, Parteneriate Strategice şi Românii de Pretutindeni din Administraţia Prezidenţială şi va avea atribuţii şi responsabilităţi pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Ana Birchall, în vârstă de 51 de ani, este născută pe 30 august 1973, în Mizil, judeţul Prahova. Ea a fost ministră a Justiţiei în Cabinetul Dăncilă în perioada 24 aprilie – 4 noiembrie 2019. A fost exclusă din PSD în noiembrie 2019, împreună cu Cosmin Guşă. „Am hotărât excluderea din PSD a celor care au votat pentru învestirea Guvernului Orban, o decizie pe care am discutat-o în Comitetul Executiv Naţional anterior”, a anunţat la acea vreme Viorica Dăncilă, care conducea formaţiunea.

Între 4 ianuarie şi 29 iunie 2017 (Guvernul Grindeanu), a fost ministră pentru Afaceri Europene. De asemenea, a fost deputată în legislaturile 2012-2016 şi 2016-2020.

Ana Birchall a candidat la alegerile prezidențiale din 2024 și a obținut aproape 43.000 de voturi, adică 0,46%.

„România are nevoie de voci care pot construi punţi de dialog şi colaborare”

Consilierul prezidenţial Ana Birchall a reacționat, miercuri seară, după numirea în funcţie de către preşedintee interimar, explicând că „România are nevoie de voci care pot construi punţi de dialog şi colaborare”.

Mulţumesc Preşedintelui interimar al României pentru încrederea acordată. Am primit şi acceptat această numire cu onoare, dar mai ales cu un profund simţ al responsabilităţii, înţelegând provocările care mă aşteaptă şi dorinţa sinceră de a contribui, cu toată expertiza acumulată în peste 22 de ani de politică externă şi relaţii internaţionale, la provocarea şi consolidarea intereselor României într-un context internaţional complicat”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, Ana Birchall.

Potrivit acesteia, Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii „este şi trebuie să rămână un reper fundamental al politicii noastre externe şi de securitate”.

România are nevoie de voci care pot construi punţi de dialog şi colaborare, atât în relaţiile internaţionale esenţiale pentru securitatea şi dezvoltarea noastră, cât şi cu toţi partenerii care împărtăşesc valorile comune ale prosperităţii şi stabilităţii. Aceste direcţii se completează reciproc, iar susţinerea lor consecventă şi echilibrată este esenţială pentru binele României pe termen lung”, a mai transmis noul consilier prezidenţial.

Lasati un comentariu

Alte articole

20 sept. 2024 2.38 pm

Consiliul Legislativ a avizat cu observații propunerea legislativă inițiată de PNL, care i-ar permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare ca independent pe listele…

10 dec. 2023 10.45 am

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, sâmbătă seară, printr-o postare pe Facebook că Austria şi-a flexibilizat poziţia în ceea ce priveşte spaţiul Schengen şi este de acord cu ridicarea graniţelor…

13 dec. 2024 9.30 am

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan spune că nu îşi doreşte o candidatură la prezidenţiale şi că, dacă sunt mai puţini candidaţi, unul, doi, maxim, din zona de coaliţie, cu atât este mai bine. …

Cătălin Drulă USR

07 iun. 2023 7.06 pm

Liderii partidului „Uniunea Salvați România” și a „Partidului Mișcarea Popuară” au negociat construirea unei alternative de dreapta la coaliția PSD-PNL în contextul anului electoral 2024,…

16 nov. 2023 6.32 pm

Colaborarea în domeniile economic, apărare şi securitate, precum şi în ceea ce priveşte dosarele europene au fost principalele teme ale întrevederii între premierul Marcel Ciolacu şi noul ambasador…

02 feb. 2025 1.16 pm

În cadrul Congresului extraordinar al PSD, președintele partidului, Marcel Ciolacu, a anunțat oficial candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din acest an. Decizia vine după lungi…