Ultimele stiri

Horia Constantinescu ar fi fost amenințat de reprezentanții The View: „Să am grijă să nu mă împiedic și să ajung în mare”

Sursă foto: Constanța TV

Șeful CJPC Constanța, Horia Constantinescu ar fi primit amenințări în urma unui control desfășurat la The View. Potrivit acestuia, reprezentanții restaurantului i-ar fi spus să aibă grijă să nu se împiedice și să ajungă în mare, dar și că au „suficiente relații pentru a-l aduce la tăcere”.

Atitudinea reprezentantului operatorului economic în raport cu activitatea colegilor mei a fost una impertinentă și total deplasată. Mai mult decât atât acesta a făcut o serie de afirmații la adresa mea printre care: să am grijă să nu mă împiedic și să ajung în mare; că are suficient de multe relații să mă reducă la tăcere. Dar poate cea mai interesantă este cea legată de înregistrarea mea în timpul campaniei electorale când aș fi spus că „există viață și după alegeri”.
În mod clar alegerile nu reprezintă o cumpănă a vieții candidaților, iar gândacii nu au culoare politică. Este jenantă această idee ce nu este deloc originală ci am mai auzit-o și în gura altora. Indiferent cu cine spui că ai votat sau vei vota în cabina de vot ești singur cu ștampila și poți face ceea ce vrei și nimeni nu poate verifica.
Sfătuiesc pe toți cei care cred că între mine și ei există vreun conflict socio-politic să își facă curat să își pună lucrurile în ordine să respecte consumatorul și actele normative în vigoare și brusc mă vor lăsa fără pârghii iar ei nu vor mai fi nevoiți să caute scuze de doi lei!”, a spus Horia Constantinescu.

Reamintim că restaurantul The View din Constanța a fost amendat cu 47.000 de lei și închis temporar de comisarii din cadrul Protecției Consumatorilor după ce au fost constatate mai multe nereguli în urma unui control.

Lasati un comentariu

Alte articole

13 mai 2023 3.15 pm

La data de 12 mai a.c., în jurul orei 12.28, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Eforie au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Spiru Haret din stațiunea Eforie Nord, s-a produs…

17 mai 2024 10.24 am

Așteptarea a luat sfârșit! De pe 17 pe 21 mai, Constanța devine destinația perfectă pentru a petrece cinci zile cu muzică pentru toate gusturile, activități sportive, expoziții, streetfood,…

strada Dezrobirii și strada Poporului

13 iun. 2023 10.40 am

Echipele Confort Urban intervin astăzi cu utilaje pentru decopertarea carosabilului, pe tronsonul cuprins între strada Dezrobirii și strada Poporului, traficul rutier fiind restrictionat parțial,…

27 mai 2022 7.45 pm

  Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, vineri seară, în urma unui accident rutier petrecut la ieșirea din localitatea Nicolae Bălcescu spre Hârșova. Un autoturism…

18 mart. 2022 7.59 pm

  Prefectura Constanța transmite că au fost identificate 41 de locații temporare de cazare, adică aproximativ 1.600 de locuri, în județul Constanța, pentru refugiații din Ucraina. Totodată,…

05 apr. 2024 2.56 pm

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat mai multe acțiuni pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol în Delta Dunării, descoperind astfel 110 kilograme…