Ultimele stiri

MAE: Cazul românului reținut de FSB este mai vechi și a fost „reîncălzit în scop propagandistic” de Moscova

Sursă foto: news.ro

Cazul românului reţinut de Serviciul Federal de Securitate al Federaţiei Ruse (FSB) este din decembrie anul trecut, autorităţile române făcând eforturi pentru a-i asigura protecţie şi asistenţă consulară, a transmis, vineri, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Are toate datele unui caz de manual FIMI RU de «reîncălzire» a unui subiect în scop propagandistic”, a indicat MAE, într-un comunicat preluat de Agerpres.

Potrivit MAE, cetățeanul român a fost reținut inițial în regiunea Abhazia, teritoriu separatist susținut de Rusia, în urmă cu patru luni, fiind ulterior transferat la Soci, în Federația Rusă. În acest context, autoritățile române au notificat instituțiile relevante și au inițiat proceduri diplomatice pentru a se asigura că drepturile fundamentale ale tânărului sunt respectate.

Acuzații de spionaj formulate de FSB

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat că a deschis un dosar penal pe numele tânărului român în temeiul articolului 276 din Codul Penal al Federației Ruse, care vizează activități de spionaj. Potrivit TASS, reținutul ar fi recunoscut în timpul unui interogatoriu că a transmis informații privind poziționarea unui echipament militar din apropierea orașului Adler unui presupus ofițer de informații ucrainean numit „Vladimir”.

Materialul video, distribuit de Centrul de Relații Publice al FSB, a fost difuzat pe canalele media de stat din Rusia și a stârnit îngrijorări privind respectarea drepturilor procesuale și tratamentul aplicat cetățeanului român.

Reacția MAE

Ministerul Afacerilor Externe a subliniat că „fiecare persoană supusă unor măsuri privative de libertate beneficiază de prezumția de nevinovăție”, conform convențiilor internaționale în materie. De asemenea, cetățeanul are dreptul de a fi informat într-un termen rezonabil, într-o limbă pe care o înțelege, cu privire la acuzațiile care i se aduc, precum și de a beneficia de asistență juridică.

În conformitate cu principalele instrumente internaţionale în domeniu, fiecare persoană supusă unor măsuri privative de libertate beneficiază de prezumpţia de nevinovăţie, are dreptul de a i se aduce la cunoştinţă faptele de care este acuzată într-o perioadă de timp rezonabilă şi într-o limbă pe care o înţelege, beneficiază de drepturi procesuale, precum dreptul la un apărător, ce trebuie garantate de autorităţile publice”, a menţionat MAE.

Reprezentanţii ministerului sunt în legătură cu familia cetăţeanului român. MAE continuă să monitorizeze cu atenţie situaţia.

Ministerul român de Externe face apel la tratarea potrivit legislaţiei europene în vigoare a subiectului, „pentru a nu leza drepturile cetăţeanului român şi ale familiei sale”.

Lasati un comentariu

Alte articole

01 ian. 2025 7.28 pm

La 1 ianuarie 2025, România marchează 18 ani de la aderarea oficială la Uniunea Europeană, un eveniment istoric care a influențat profund dezvoltarea democratică și economică a țării. România…

22 feb. 2024 1.24 pm

Vlad Pascu, autorul accidentului mortal de la 2 Mai din vara anului trecut, va rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile, conform deciziei luate joi de către Tribunalul Constanța. Această…

03 iun. 2024 11.52 am

Cea mai mare parte a ţării intră de luni şi până marţi dimineaţă la ora 3.00, sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Sunt prognozate averse torenţiale,…

05 nov. 2024 1.30 pm

Stația meteo din Miercurea-Ciuc a înregistrat marți dimineață o temperatură de -10,2°C, marcând cea mai scăzută valoare din acest sezon la nivel național. Această temperatură minimă, situată…

12 mart. 2024 6.06 pm

La câteva zile după ce a fost acuzat că încearcă să mușamalizeze fenomenul șpăgii din spitale, Ministerul Sănătății a publicat datele privind reclamațiile de șpagă cerută de personalul…

20 sept. 2024 5.21 pm

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Cernavodă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut, vineri, 20 septembrie, pentru 24 de…