Ultimele stiri

Cine este judecătorul devenit celebru după ce „a adus turul 2 înapoi”. Alexandru Vasile a provocat o adevărată criză electorală, declarația de avere – 205.000 lei pe an

Sursă foto: adevarul.ro

Judecătorul care a dat hotărârea privind suspendarea hotărârii CCR de anularea a alegerilor din decembrie 2024 este magistrat la secția de Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Curții de Apel Ploiești.

Alexandru Vasile este judecător la secția de Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Curții de Apel Ploiești, secție condusă de judecătoarea Maria Stoicescu.

În trecut, Vasile a fost judecător la Tribunalul Prahova, iar între 2013 și 2017 a fost detașat la Ministerul Justiției. Din declarația de avere, rezultă că acesta are un apartament în Ploiești și conduce o Skoda Octavia din 2007, iar veniturile sale sunt de 205.000 lei pe an, scrie adevarul.ro.

Judecătorul de la Curtea de Apel Ploiești a acceptat contestația privind suspendarea deciziei Curții Constituționale (CCR) de a anula alegerile prezidențiale luată la 6 decembrie 2024.

Potrivit deciziei publicate pe portalul Ministerului Justiției, decizia nu este definitivă, iar CCR are drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Admite acţiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Ploieşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 24.04.2025”, se arată în comunicatul Curții de Apel.

CV obținut de Digi24

Un CV a fost obținut de Digi24.ro, dar se oprește în anul 2020. Au fost anonimizate date personale, anunță site-ul de știri.

Potrivit CV-ului obținut de Digi24.ro, Alexandru Vasile susține că e licențiat în științe juridice la Facultatea de Drept din cadrul Universității București și că a finalizat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității Spiru Haret.

Ulterior, în 2003, în mandatul ministrului Rodica Stănoiu, acesta a intrat în Ministerul Justiției, pe un post de consilier juridic (asimiliat magistraților), având ca activitate „organizarea instanțelor și statistică judiciară”.

A stat în Ministerul Justiției până la finalul lunii ianuarie 2005, când a devenit consilier juridic la Consiliul Superior al Magistraturii (cu aceeași activitate, organizarea instanțelor și parchetelor).

În martie 2005, președintele CSM era judecătorul Dan Lupașcu. Între 2005 și 2006, Alexandru Vasile a obținut o „diplomă universitară de drept al afacerilor și cooperării internaționale” la Institutul de Drept al Afacerilor Nicolae Titulescu – Henri Capitant din cadrul Universității București.

În paralel, în anul 2006, a revenit la Ministerul Justiției, tot în calitate de consilier juridic, de data asta la direcția de „analiză și avizare acte normative”. A rămas în această funcție până în anul 2010.

A prins mandatele următorilor miniștri: Monica Macovei (un an), Tudor Chiuariu, Teodor Meleșcanu (interimar) și Cătălin Predoiu (doi ani). A devenit judecător în anul 2010, la Judecătoria Ploiești. Trei ani mai târziu, în 2013, acesta a fost detașat în Ministerul Justiției la Direcția Analiză și avizare acte normative.

A fost detașat la Ministerul Justiției timp de patru ani, până în 2017. A prins mandatele următorilor miniștri: Robert Cazanciuc, Raluca Prună, Florin Iordache, Ana Birchall și Tudorel Toader.

În timp ce era detașat la Ministerul Justiției, Alexandru Vasile a promovat de la Judecătoria Ploiești la Tribunalul Prahova (pe 1 iulie 2016). A mai promovat în anul 2021 pe loc de judecător cu grad profesional de curte de apel și în prezent este judecător la Curtea de Apel Ploiești.

Important de menționat în acest caz este că a mai fost propus pentru detașare la Ministerul Justiției la finalul anului 2020, printr-o decizie semnată de un secretar de stat din cadrul instituției – Olivia Morar (fost secretar de stat numit în funcție de premierul Ludovic Orban și devenit în paralel parlamentar PNL și, ulterior, Forța Dreptei). Deși CSM a aprobat inițial detașarea, decizia a fost întoarsă pe fondul unui aviz negativ al instanțelor prahovene, care subliniau că nu au suficienți judecători și că detașarea aduce „un impact negativ”.

Din documentele obținute de Digi24.ro mai reiese că în anul 2019 fusese evaluat cu calificativul „foarte bine” și că nu fusese sancționat disciplinar între anii 2016-2019.

Întregul CV poate fi consultat AICI!

Lasati un comentariu

Alte articole

07 aug. 2024 3.12 pm

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că traficul rutier pe Valea Oltului, închis în ultima lună pentru realizarea unor lucrări necesare viitoarei autostrăzi, va fi deschis, miercuri…

19 dec. 2024 9.20 am

Pompierii Detașamentului Tulcea au fost solicitați în această dimineață pentru a interveni la un accident rutier produs în localitatea Somova, județul Tulcea. La locul evenimentului au fost direcționate…

22 feb. 2024 1.24 pm

Vlad Pascu, autorul accidentului mortal de la 2 Mai din vara anului trecut, va rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile, conform deciziei luate joi de către Tribunalul Constanța. Această…

27 sept. 2023 10.54 am

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) se disociază ferm de propunerea avansată în mass-media de către FPTR, de impunere a unei taxe de promovare a turismului românesc,…

19 ian. 2024 9.46 am

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, afirmă, referindu-se la punerea sub acuzare a arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie, în dosarul instrumentat de DNA, că acest caz este unul…

01 dec. 2024 10.05 am

Avocatul Alexandru Bajdechi, fost președinte al Asociației Elevilor din Constanța, a lansat un apel public pe Facebook către ministrul Cătălin Predoiu și autoritățile competente, denunțând…