Ultimele stiri

Marius Sponoche, fostul manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă rămâne în arest preventiv. Decizia este definitivă

Sursă foto: Digi24

Curtea de Apel Constanța a decis vineri, 25 aprilie, menținerea în arest preventiv a lui Marius Sponoche, fostul manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă, respingând cererea acestuia de înlocuire a măsurii cu arest la domiciliu.

Decizia vine în urma contestației formulate de Direcția Națională Anticorupție (DNA) Constanța împotriva unei hotărâri anterioare a Tribunalului Constanța, care aprobase arestul la domiciliu pentru inculpat.

Instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv dispusă față de Sponoche și a dispus menținerea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, urmând să fie verificată cel mai târziu la data de 24 mai 2025. Hotărârea este definitivă.

Soluția pe scurt: În temeiul art.425 ind 1 alin 7 pct 2 lit a c.pr.pen raportat la art 205 c.pr.pen admite contestația formulată de DNA-Serviciul Teritorial Constanţa. Desființează Încheierea din camera de consiliu din data de 23.04.2025 pronunțată în dosarul penal 1970/118/2025/a2 de către Tribunalul Constanţa-Secţia Penală şi, rejudecând:
În baza art. 348 C.pr.pen. rap. la art. 207 alin. 4 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpatul Sponoche Marius Ion şi o menţine, pentru o perioadă de 30 de zile, urmând să fie verificată cel mai târziu la data de 24.05.2025.
Respinge cererea inculpatului privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. În temeiul art 275 alin 3 c.pr.pen cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Soluţia se pune la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi, 25.04.2025
Document: Încheiere finală camera consiliu 269/2025 25.04.2025”, se arată în minuta instanței.

Potrivit DNA, în cursul lunii ianuarie 2025, Marius Sponoche, în calitate de director al Spitalului Orășenesc Cernavodă, ar fi pretins, prin intermediul șefei Serviciului Administrativ, Laura Iuliana Cocor, suma de 30.000 de euro de la administratorul unei societăți comerciale, în legătură cu derularea unui contract de lucrări de renovare și modernizare a blocului operator și compartimentului ATI. În data de 11 februarie 2025, Sponoche ar fi primit suma de 15.000 de euro, fiind prins în flagrant de procurorii DNA.

În urma audierilor, Laura Iuliana Cocor ar fi recunoscut că a primit suma respectivă și și-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu organele de anchetă pentru probarea suplimentară a faptelor cercetate în cauză.

Marius Sponoche este cercetat pentru luare de mită, iar ancheta este în desfășurare.

Lasati un comentariu

Alte articole

15 aug. 2024 5.22 pm

Joi, 15 august, echipele RAJA intervin pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Doctor Victor Climescu…

26 mai 2023 4.55 pm

Florin Cocargeanu, viceprimarul din partea USR, a fost astăzi, 26 mai, eliberat din funcție în urma votului inițiat de către consilierii locali constănțeni. Ordinea de zi a ședinței ordinare…

18 sept. 2024 4.07 pm

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au surprins cu ajutorul camerelor de supraveghere o persoană care a aruncat deșeuri provenite din lucrări de construcție pe domeniul…

17 mai 2022 11.56 am

  Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, marți, în localitatea Murfatlar, din județul Constanța, chiar lângă primărie, acolo unde a avut loc un accident rutier.…

10 sept. 2023 3.19 pm

Șase spitale sau secții noi ale unor unități medicale pierd finanțarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza „riscului ridicat” de nerealizare, potrivit cererii…

25 oct. 2024 4.33 pm

Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, Zafer Sadîc, a oferit detalii cu privire la crima care a avut loc ieri, 24 octombrie, în parcarea subterană a Vivo…