O profesoară în vârstă de 57 de ani, din Constanţa, este cercetată sub control judiciar, după ce a anunţat că doreşte să organizeze o tabăra şcolară şi a strâns de la părinţii elevilor, în acest sens, aproape 25.000 de lei. Ulterior, ea nu a mai făcut acea tabără, şi nici nu a returnat banii primiţi.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat, vineri, că polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, o femeie de 57 de ani.
Aceasta este bănuită de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Astfel, din cercetările efectuate în dosar a reieșit că, în perioada anului școlar 2023-2024, în calitate de cadru didactic la o unitate școlară din municipiul Constanța, ar fi indus în eroare mai multe persoane vătămate cu privire la organizarea unei tabere școlare în luna august 2024. Cadrul didactoic ar fi încasat de la persoanele vătămate suma de 24.560 de lei.
Ulterior, nu ar mai fi organizat tabăra și nu ar fi restituit sumele de bani. Femeia a fost reținută, pentru 24 de ore, condusă și încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
La data de 10 aprilie, instanța de judecată a dispus față de aceasta măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile”, au declarat poliţiştii.