Pacienții, identificați drept Moș Teacă și entitățile biologice de culoare galbenă și roșie, prezintă simptome grave de disociere față de realitate, acompaniate de halucinații de competență, delir de autoritate absolută și fugă patologică de responsabilitate. Istoricul medical al acestui organism indică o evoluție cronică spre autism instituționalizat, cu episoade frecvente de dispreț compulsiv față de oameni și negare agresivă a realității sociale.
Simptome principale:
Schizofrenie birocratică – Pacienții manifestă o ruptură evidentă între ceea ce declară și ceea ce fac. În timp ce susțin că „ascultă vocea cetățenilor”, în realitate suferă de surzenie administrativă ireversibilă, fiind incapabili să audă vocile a 10.000 de oameni care le-au cerut atât abrogarea taxei de 200 de lei, cât și prelungirea termenului pentru declararea taxei de salubrizare.
Megalomanie cronică – Cred cu tărie că orice formă de opoziție este un atac la adresa „ordinii supreme” instaurate de gruparea perfecționistă. Oricine nu este de acord cu taxele absurde devine automat un „rebel”, „recalcitrant” sau „persoană care nu înțelege marea strategie administrativă”, o strategie care constă, de fapt, în îngroparea cetățenilor în taxe, aberații și ignorarea plângerilor lor.
Reflex pavlovian de negație – În fața oricărei inițiative populare, Moș Teacă și entitățile biologice au o reacție automată: resping, ignoră, bagatelizează. Cele 10.000 de semnături sunt tratate ca o „gălăgie inutilă”, iar protestele sunt percepute ca niște „frecții la picior de lemn”. Orice interacțiune cu realitatea provoacă panică și confuzie în rândul pacienților din administrație.
Sindromul Faraonului Urban – O convingere delirantă că orașul este un regat personal, iar cetățenii sunt supuși care trebuie să plătească tribut fără să întrebe nimic. Cei care îndrăznesc să întrebe sunt priviți cu suspiciune și eliminați din conversație prin procedura standard de tăcere absolută și priviri în gol.
Comportament obsesiv-compulsiv de impunere a taxelor – Indiferent de situația economică a orașului, indiferent de protestele cetățenilor, pacienții simt o nevoie incontrolabilă de a impune taxe, de a le justifica prin fraze incoerente și de a se preface că totul este „pentru binele comunității”.
Evoluția recentă a maladiei:
Pe data de 24 martie 2025, pacienții au fost expuși unui stimul puternic sub forma unei ședințe de consiliu local în care s-au discutat două subiecte:
Abrogarea taxei aberante de 200 de lei (susținută de 10.000 de cetățeni).
Prelungirea termenului pentru declararea taxei de salubrizare până la 30 iunie 2025 (susținută, de asemenea, de 10.000 de cetățeni).
În loc să reacționeze coerent, pacienții au intrat într-un episod acut de negare colectivă, refuzând să vorbească și manifestând simptome clare de autism administrativ. La finalul ședinței, cetățenii au fost ignorați, iar pacienții și-au continuat delirul de omnipotență.
Diagnosticul final: Sindrom de Alienare Administrativă cu tendințe autocratice severe
Pacienții prezintă semne avansate de neglijență cronică activă, dispreț administrativ patologic și incapacitate de a interacționa sănătos cu realitatea socială. Prognosticul este rezervat: fără un tratament de șoc electoral, maladia riscă să devină ireversibilă, iar orașul – prizonier într-un spital de nebuni administrativ, condus de pacienți care refuză orice tratament.
Notă: Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este pur întâmplătoare.
