O maşină parcată pe malul Dunării fără să fie asigurată s-a scufundat, luni, în apele fluviului.
Bărbatul ar fi lăsat mașina neasigurată în timp ce se îndrepta către mal pentru a pescui. Autovehiculul, un Duster, s-a deplasat fără control și a ajuns la aproximativ 15 metri de mal, unde s-a scufundat.
Scafandrii și pompierii din cadrul ISU Brăila au fost alertați pentru a interveni și a scoate mașina din fluviu. Din fericire, nu au fost victime, iar șoferul nu s-a aflat în vehicul în momentul incidentului. Echipele de intervenție au utilizat o barcă pentru a ajunge la autoturismul scufundat, iar apoi l-au ridicat cu succes la mal.



