Ultimele stiri

Candidatura Dianei Șoșoacă la prezidențiale a fost respinsă de BEC, iar candidatura lui George Simion a fost validată

Sâmbătă, Biroul Electoral Central (BEC) a respins candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la alegerile prezidențiale din 4 mai. În schimb, candidatura liderului AUR, George Simion, a fost validată.

Biroul Electoral Central a respins, sâmbătă, cu zece voturi „împotrivă” şi trei „pentru” candidatura Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale.

AD AUGUSTA PER ANGUSTA – la rezultate strălucite se ajunge pe căi înguste, trudnice!”, a scris Diana Șoșoacă pe Facebook.

Decizia ar putea fi contestată la Curtea Constituțională a României (CCR), așa cum prevede legislația electorală.

De asemenea, BEC a validat candidatura liderului AUR, George Simion.

Am trecut de BEC, acum să vedem dacă trecem de CCR şi revenim la democraţie”, a scris George Simion pe Facebook.

Sâmbătă este ultima zi în care pot fi depuse candidaturile la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din 4 mai. Până în prezent, au fost depuse 14 candidaturi, dintre care patru au fost respinse, inclusiv cea a lui Călin Georgescu. În schimb, candidaturile lui Crin Antonescu și Nicușor Dan au devenit definitive.

Printre cei care urmează să-și depună candidatura se numără liderul Partidului Oamenilor Triști (POT), Anamaria Gavrilă, fostul ministru al Educației Daniel Funeriu și fostul consilier al lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu.