Gala Premiilor Oscar 2025, desfășurată la Dolby Theatre din Los Angeles, a fost una plină de surprize și momente memorabile, cu „Anora” dominând ceremonia și stabilind un nou record. Sean Baker a devenit prima persoană care câștigă patru Oscaruri pentru același film în același an, iar evenimentul a fost marcat de discursuri emoționante, proteste și momente artistice impresionante.
Sean Baker a obținut patru statuete pentru acest film, fiind recompensat pentru producție, regie, scenariu și montaj, o performanță fără precedent în istoria premiilor Oscar. În discursul său, cineastul a glumit pe seama propriei munci, spunând: „Am salvat acest film la montaj. Regizorul acela nu ar trebui să mai lucreze niciodată”, referindu-se, bineînțeles, la el însuși.
Succesul filmului „Anora” nu s-a oprit aici. Actrița Mickey Madison a fost desemnată Cea mai bună actriță în rol principal pentru interpretarea sa remarcabilă, iar trofeul pentru Cel mai bun regizor i-a revenit tot lui Sean Baker. Într-un apel emoționant către cinefili, Baker a subliniat importanța vizionării filmelor în cinematografe, avertizând că, doar în timpul pandemiei, SUA a pierdut peste 1.000 de ecrane, iar această tendință continuă.
În ceea ce privește premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal, distincția i-a fost acordată lui Adrien Brody pentru rolul său din „The Brutalist”. Actorul i-a învins pe Timothée Chalamet („A Complete Unknown”), Colman Domingo („Sing Sing”), Ralph Fiennes („Conclave”) și Sebastian Stan („The Apprentice”). Pe scenă, Brody a avut un moment amuzant, aruncându-i parteneri sale, Georgina Chapman, guma de mestecat înainte de a ține discursul său de mulțumire.
Momente memorabile și mesaje puternice
Ceremonia Oscarurilor a fost marcată și de momente emoționante. Whoopi Goldberg și Oprah Winfrey i-au adus un omagiu legendarului producător Quincy Jones, subliniind impactul său asupra culturii și industriei muzicale. Queen Latifah a interpretat piesa „Ease on Down the Road” în cinstea acestuia.
Înainte de segmentul „In Memoriam”, Morgan Freeman a adus un omagiu actorului Gene Hackman, care s-a stins recent din viață. „Am avut plăcerea de a lucra cu Gene Hackman la două filme, ‘Unforgiven’ și ‘Under Suspicion’. Era un interpret generos și un om extraordinar”, a spus Freeman.
Pe scena Oscarurilor și-au făcut loc și mesajele sociale. Basel Adra, regizorul documentarului „No Other Land”, a cerut comunității internaționale să ia măsuri pentru a opri epurarea etnică a poporului palestinian. Co-regizorul său, Yuval Abraham, a subliniat importanța colaborării dintre palestinieni și israelieni în realizarea acestui film, pledând pentru oprirea distrugerii din Gaza și eliberarea ostaticilor israelieni răpiți în atacul din 7 octombrie.
Un alt moment important a fost marcat de actrița Darryl Hannah, care a urcat pe scenă pentru a prezenta premiul pentru montaj și a transmis un mesaj de solidaritate cu Ucraina, rostind cuvintele „Slava Ukraini!”.
Alte premii importante ale serii
Zoe Saldaña a fost desemnată Cea mai bună actriță în rol secundar pentru interpretarea sa din „Emilia Pérez”, devenind prima americancă de origine dominicană care câștigă un Oscar. De asemenea, Kieran Culkin a obținut premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar, datorită prestației sale din „A Real Pain”. Acesta a făcut referire la o promisiune amuzantă făcută soției sale, spunând că ea i-a garantat patru copii doar dacă va câștiga un Oscar.
De asemenea, premiul pentru Cel mai bun film de animație a fost câștigat de producția independentă „Flow”, care a reușit să învingă marile studiouri Disney și DreamWorks.
Controverse și proteste la Premiile Oscar
În ciuda spectacolului impresionant, ediția din acest an a Premiilor Oscar nu a fost lipsită de controverse. Protestatari pro-palestinieni au blocat mai multe străzi din apropierea Dolby Theatre, încercând să atragă atenția asupra complicității Hollywood-ului față de acțiunile Israelului în Gaza.
În deschiderea galei, Ariana Grande și Cynthia Erivo au oferit un moment muzical spectaculos, interpretând un medley din „The Wizard of Oz”, „The Wiz” și „Wicked”, în onoarea orașului Los Angeles și a renașterii sale după incendiile devastatoare.
Ediția din acest an a Oscarurilor a fost prezentată de Conan O’Brien, care nu a ezitat să ironizeze controversele din industrie. Acesta a făcut referire, într-un ton umoristic, la scandalul iscat de postările actriței Karla Sofía Gascón, dar și la filmele nominalizate, transformând momentul într-unul dintre cele mai comentate din seară.
Cu un număr record de 13 nominalizări, „Emilia Pérez” a fost filmul cu cele mai multe mențiuni, urmat de „The Brutalist” și „Wicked”, fiecare cu câte 10.
Gala Premiilor Oscar 2025 a fost transmisă în direct pe platforma Voyo în România, iar câștigătorii au fost desemnați la 23 de categorii.
Lista nominalizărilor şi câştigătorilor
Cel mai bun film: “Anora” – câştigător, “The Brutalist”, “A Complete Unknown”, “Conclave”, “Dune: Part Two”, “Emilia Pérez”, “I’m Still Here”, “Nickel Boys”, “The Substance”, “Wicked”
Cel mai bun regizor: Sean Baker – “Anora” – câştigător, Brady Corbet – “The Brutalist”, James Mangold – “A Complete Unknown”, Jacques Audiard – “Emilia Pérez”, Coralie Fargeat – “The Substance”
Cel mai bun actor în rol principal: Adrien Brody – “The Brutalist” – câştigător, Timothée Chalamet – “A Complete Unknown”, Colman Domingo – “Sing Sing”, Ralph Fiennes – “Conclave”, Sebastian Stan – “The Apprentice”
Cea mai bună actriţă în rol principal: Demi Moore – “The Substance”, Cynthia Erivo – “Wicked”, Mikey Madison – “Anora” – câştigător, Karla Sofía Gascón – “Emilia Pérez”, Fernanda Torres – “I’m Still Here”
Cel mai bun actor în rol secundar: Yura Borisov – “Anora”, Kieran Culkin – “A Real Pain” – câştigător, Edward Norton – “A Complete Unknown”, Guy Pearce – “The Brutalist”, Jeremy Strong – “The Apprentice”
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Monica Barbaro – “A Complete Unknown”, Ariana Grande – “Wicked”, Felicity Jones – “The Brutalist”, Isabella Rossellini – “Conclave”, Zoe Saldaña – “Emilia Pérez” – câştigător
Cel mai bun scurtmetraj animat: “Beautiful Men”, “In the Shadow of Cypress” – câştigător, “Magic Candies”, “Wander to Wonder”, “Yuck!”
Costume: “A Complete Unknown” , “Conclave” , “Gladiator II”, “Nosferatu”, “Wicked” – câştigător
Scurtmetraj live-action: “A Lien”, “Anuja”, “I’m Not a Robot” – câştigător, “The Last Ranger”, “The Man Who Could Not Remain Silent”
Machiaj şi coafură: “A Different Man”, “Emilia Pérez”, “Nosferatu”, “The Substance” – câştigător, “Wicked”
Coloană sonoră: “The Brutalist” – câştigător, “Conclave”, “Emilia Pérez”, “Wicked”, “The Wild Robot”
Scenariu adaptat: ”A Complete Unknown”, “Conclave” – câştigător, “Emilia Pérez”, “Nickel Boys”, “Sing Sing”
Scenariu original: “Anora” – câştigător, “The Brutalist”, “A Real Pain”, “September 5”, “The Substance”
Lungmetraj animat: “Flow” – câştigător, “Inside Out 2”, “Memoir of a Snail”, “Wallace & Gromit: Vengeance Most Fowl”, “The Wild Robot”
Imagine: “The Brutalist” – câştigător, “Dune: Part Two”, “Emilia Pérez”, “Maria”, “Nosferatu”
Lungmetraj documentar: “Black Box Diaries”, “No Other Land” – câştigător, “Porcelain War”, “Soundtrack to a Coup d’Etat”, “Sugarcane”
Scurtmetraj documentar: “Death by Numbers”, “I Am Ready, Warden”, “Incident”, “Instruments of a Beating Heart”, “The Only Girl in the Orchestra” – câştigător
Montaj: “Anora” – câştigător, “The Brutalist”, “Conclave”, “Emilia Pérez”, “Wicked”
Lungmetraj internaţional: “I’m Still Here” – câştigător, “The Girl with the Needle”, “Emilia Pérez”, “The Seed of the Sacred Fig”, “Flow”
Cântec original: “El Mal” din “Emilia Pérez” – câştigător, “The Journey” din “The Six Triple Eight”, “Like a Bird” din “Sing Sing”, “Mi Camino” din “Emilia Pérez”, “Never Too Late” din “Elton John: Never Too Late”
Scenografie: “The Brutalist”, “Conclave”, “Dune: Part Two”, “Nosferatu”, “Wicked” – câştigător
Sunet: “A Complete Unknown”, “Dune: Part Two” – câştigător, “Emilia Perez”, “Wicked”, “The Wild Robot”
Efecte vizuale: “Alien: Romulus”, “Better Man”, “Dune: Part Two” – câştigător, “Kingdom of the Planet of the Apes”, “Wicked”.