Ultimele stiri

Percheziții de amploare în cinci județe. Sunt vizate acțiuni împotriva ordinii constituționale și fals în declarații privind sursele de finanțare a campaniei electorale – Horațiu Potra, printre cei vizați

Aproape 50 de percheziţii au loc în Sibiu, Mureş, Timiş, Ilfov şi Cluj. Sunt vizate acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, instigare publică, iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, precum şi aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, fals în declaraţii privind sursele de finanţare a campaniei electorale, comunicarea de informaţii false.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală au efectuat, în cursul zilei de astăzi, 26 februarie 2025, 47 de percheziţii pe raza judeţelor Sibiu, Mureş, Timiş, Ilfov şi Cluj. În cadrul acestor activităţi au fost vizate 27 de persoane fizice şi 4 sedii aparţinând unor persoane juridice”, anunţă marţi Parchetul ICCJ.

Conform sursei citate, există suspiciuni privind săvârşirea următoarelor infracţiuni:

  • Acţiuni împotriva ordinii constituţionale, prevăzută de art. 397 din Codul penal
  • Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. 2 din Codul penal
  • Efectuarea, fără drept, a oricăror operaţiuni cu articole pirotehnice, prevăzute de art. 37 lit. a din Legea nr. 126/1995, republicată
  • Instigare publică, prevăzută de art. 368 alin. 1 din Codul penal
  • Iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum şi aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prevăzută de art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 31/2002
  • Promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid împotriva umanităţii şi de crime de război, precum şi răspândirea, în spaţiul public, a unor idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, prevăzută de art. 5 din O.U.G. nr. 31/2002
  • Iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, precum şi aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 157/2018
  • Fals în declaraţii privind sursele de finanţare a campaniei electorale, prevăzut de art. 326 alin. 1 din Codul penal
  • Comunicarea de informaţii false, prevăzută de art. 404 din Codul penal

Potrivit unor surse G4Media, vizată ar fi o grupare condusă de Horațiu Potra. Aceleași surse au mai declarat că Potra nu este în țară și că procurorii urmăresc inclusiv finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale.

Lasati un comentariu

Alte articole

03 iul. 2024 1.35 pm

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, afirmă că apariţia în spaţiul public a subiectelor de la examenele naţionale, încă din timpul desfăşurării probelor, „nu a impactat desfăşurarea examenelor”.…

26 oct. 2024 5.04 pm

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă că în premieră, România a devenit deja cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, el arătând că marele merit este al Romgaz, compania…

13 iun. 2024 1.05 pm

Căutările bărbatului dispărut în cursul nopții de 10 iunie în Brațul Sf. Gheorghe au fost reluate în cursul zilei de joi, 13 iunie, cu ajutorul echipei de scafandri din cadrul ISU Brăila și…

26 feb. 2025 1.59 pm

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, cererea înaintată de Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale din 2024, privind suspendarea documentelor…

12 dec. 2024 10.59 am

Un instalator în vârstă de 46 de ani, din comuna ieşeană Tomeşti, este câştigătorul premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49, din 8 decembrie 2024, în valoare de peste 325.000 de euro.…

18 dec. 2024 8.23 pm

Reprezentanții Sindicatului Liber Navalistul (SLN) și-au exprimat dezacordul față de decizia administratorilor Damen Shipyards Mangalia de a disponibiliza aproape 300 de angajați, o măsură pe care…