Ultimele stiri

Parchetul General anunţă că a început urmărirea penală faţă de Călin Georgescu. Este inculpat pentru instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale

Sursă foto: captură video YouTube/CristoiuTv

Parchetul ICCJ anunţă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Călin Georgescu, printre acuzaţii aflându-se instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, comunicarea de informaţii false, fals în declaraţii în formă continuată privind sursele de finanţare a campaniei electorale şi declaraţile de avere.

Procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în cursul zilei de astăzi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană fizică”, anunţă PArchetul ICCJ.

Persoana vizată este Călin Georgescu, ridicat miercuri din trafic în baza unui mandat de aducere şi audiat la Pachet.

Infracţiunile care i se impută sunt:

– instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată, prev. de art.47 C.p rap. la art.32 C.p. rap. la art.397 alin.2 C.p.

– comunicarea de informaţii false, prev. de art.404 C.p.

– fals în declaraţii în formă continuată, prev. de art.326 alin. 1 C.p. cu aplic. art.35 alin.1 C.p. (privind sursele de finanţare a campaniei electorale şi declaraţile de avere)

– iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prev. de art. 3 alin.1 din O.U.G. 31/2002

– promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din O.U.G. 31/2002

– iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, prev. de art. 6 alin.1 din Legea 157/2018.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/romania-in-presa-internationala-dupa-ce-calin-georgescu-a-fost-saltat-din-trafic-de-politisti-cnn-a-scris-in-regim-de-breaking-news-3136287

Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.

Lasati un comentariu

Alte articole

12 feb. 2025 9.45 am

Prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, a declarat marţi, după preluarea şefiei PNL, că obiectivele sale sunt îndeplinirea programului de guvernare şi câştigarea alegerilor prezidenţiale…

01 iun. 2024 12.26 pm

Liderii politici ai României s-au întrecut în urări pentru copii de 1 iunie. Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au transmis de Ziua Copilului mesaje pe rețelele sociale. Celebrăm…

27 dec. 2024 1.50 pm

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a ajuns vineri la Guvern pentru discuţii cu premierul privind măsurile din Ordonanţa trenuleţ ce urmează să fie adoptată în perioada următoare. În urma…

30 dec. 2023 12.43 pm

Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, anunţă că ministerul a finalizat calculele privind stadiul execuţiei bugetare, afirmând că, deşi cifrele nu arată aşa cum şi-ar fi dorit, „datele…

23 mai 2024 6.47 pm

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, după Consiliul Tripartit, că de la 1 iulie, salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut. Şeful Execitivului mai anunţă că vor menţine până la sfârşitul…

21 mart. 2025 8.52 pm

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat vineri că, în turul doi al alegerilor prezidențiale, românii vor avea de ales între un candidat pro-occidental și unul cu viziuni izolaționiste. În…