Ultimele stiri

Polițiștii constănţeni atrag atenția asupra unei noi metode de înșelăciune. „Are nevoie urgentă de un aparat de oxigen”

Sursă foto: Pixabay

Polițiștii atrag atenția asupra unei noi metode de înșelăciune, similară metodei ”accidentul”, persoanele care devin victime ale unor astfel de infracțiuni fiind cu precădere cele vârstnice.

Acestea sunt contactate de regulă pe telefonul fix de persoane necunoscute care le aduc la cunoștință faptul că o rudă apropiată se află în spital în stare foarte gravă și are nevoie de un concentrator de oxigen. Astfel, persoanele în cauză solicită sume de bani pentru asigurarea acestui aparat.

Recomandăm cetățenilor să nu dea curs unor astfel de solicitări, să nu transfere, să nu înmâneze sume de bani și să nu divulge date personale în cadrul convorbirilor telefonice, indiferent de calitatea invocată de persoana care i-a contactat.

De asemenea, îi sfătuim să apeleze telefonic, imediat, ruda respectivă sau persoane apropiate acesteia, pentru a verifica dacă cel în cauză este internat într-o unitate medicală.

În același timp, recomandăm cetățenilor ca, în situația în care primesc astfel de apeluri telefonice, să sune imediat la numărul de urgență 112 și să ne solicite sprijinul”, transmit poliţiştii.

Lasati un comentariu

Alte articole

11 dec. 2024 2.22 pm

Primăria Constanța anunță că inițiativa „Adoptă un cățel” continuă să aducă rezultate pozitive. Zuzu și Lulu, doi frați adorabili găzduiți la Adăpostul Public de Animale Abandonate…

12 oct. 2023 2.21 pm

Un bărbat de 44 de ani s-a ales cu doar penal după ce le-a prezentat polițiștilor un permis de conducere fals. La data de 12 octombrie, în jurul orei 07.15, polițiști din cadrul Serviciului Rutier…

11 oct. 2024 1.25 pm

Joi, 10 octombrie, în jurul orei 19:15, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, între localitățile Turcoaia și Cerna, a avut loc un accident rutier.…

08 aug. 2022 11.48 am

  Poliția Română anunță un nou tip de înșelătorie online prin intermediul rețelei sociale Facebook. Aceasta constă în primirea unei fotografii în mesageria privată, iar apoi accesarea…

21 dec. 2023 8.07 pm

La data de 20 decembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Poliției Municipiului Constanța…

16 iul. 2023 5.46 pm

În perioada 15 – 16 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari și Secției 5 Poliție Rurală Cogealac au desfășurat o acțiune pentru menținerea climatului de ordine…