Ultimele stiri

Cristian Diaconescu se contrazice după ce a afirmat că Rusia a cerut retragerea SUA din România. Declaraţiile lui Diaconescu au ajuns şi în Financial Times – reacţia Moscovei

Sursă foto: news.ro

Șeful Cancelariei Prezidențiale, Cristian Diaconescu, a revenit joi cu precizări asupra declarațiilor făcute anterior, referitoare la negocierile dintre Statele Unite și Rusia. Inițial, Diaconescu a afirmat că, în cadrul discuțiilor recente de la Riad, delegația rusă a solicitat retragerea trupelor americane din estul Europei, inclusiv din România.

Ulterior, într-o intervenție la Realitatea Plus, oficialul român a nuanțat poziția sa, explicând că nu există o astfel de cerere pe masa negocierilor actuale, ci că această solicitare a fost făcută de Rusia în 2022.

Nu am afirmat că, în aceste zile, la negocierile dintre SUA și Rusia, ar fi existat pe masă această cerere. Sub nicio formă! Dar în 2022 a fost această cerință din pachetul de negociere, negociere care nu a ajuns la finalitate”, a declarat Diaconescu, citat de RFI.

Precizările vin după ce, miercuri seară, în cadrul unei emisiuni la Antena 3, oficialul a răspuns afirmativ când a fost întrebat dacă Rusia dorește o nouă împărțire a sferelor de influență, similară conferinței de la Ialta din 1945.

Declarațiile inițiale au stârnit îngrijorări în Europa de Est, mai ales în contextul în care administrația Trump este acuzată că ar putea face concesii Moscovei în schimbul unui acord de pace în Ucraina. Liderii europeni, inclusiv președintele francez Emmanuel Macron, urmează să efectueze vizite la Washington pentru a sublinia importanța menținerii angajamentului NATO în regiune.

Între timp, ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a declarat că România nu are informații privind vreo înțelegere între SUA și Rusia asupra unei eventuale retrageri NATO din Europa de Est.

Nu avem concluzii și nici confirmări în acest sens. România trebuie să continue să fie parte activă în procesul de negociere”, a afirmat acesta.

Declaraţiile lui Diaconescu au ajuns şi în Financial Times

Declaraţiile lui Cristian Diaconescu au fost preluate şi de Financial Times. Potrivit FT, vizitele liderilor Marii Britanii și Franței la Washington săptămâna viitoare vor avea ca obiectiv convingerea lui Trump să nu accepte cererea Rusiei privind retragerea NATO din estul Europei.

Îngrijorarea este amplificată de recentele concesii făcute Moscovei de administrația Trump, inclusiv excluderea aderării Ucrainei la NATO și promisiunea unei relații mai prietenoase între SUA și Rusia.

Un oficial de rang înalt din Europa de Est a declarat pentru FT:

Am informat Washingtonul în detaliu la diferite niveluri, dar nu sunt sigur ce anume ajunge la Trump. Așadar, riscul rămâne că Rusia ar putea direcționa negocierile într-un mod nefavorabil pentru regiunea noastră.

România și Polonia rămân ferme în fața presiunilor rusești

Diaconescu a avertizat că Rusia dorește ca SUA să forțeze NATO să retragă garanțiile de securitate oferite statelor care au aderat după 1997, inclusiv România.

Noi, cei intrați după 1997, nu am mai beneficia de aceste garanții de securitate, iar situația noastră ar fi negociată fără implicarea noastră, exact ca la Yalta”, a spus el.

În acest context, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, s-a întâlnit la Paris cu Emmanuel Macron, unde liderii europeni au reafirmat necesitatea ca Europa să fie implicată în orice acord de securitate care afectează regiunea.

La rândul său, Polonia a transmis un mesaj ferm împotriva retragerii NATO. Ministrul polonez al apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, a declarat:

Retragerea trupelor americane este un scenariu pe care Polonia nu îl ia în considerare.”

Îngrijorări privind o posibilă „nouă Ialtă”

Analiștii politici compară actualele negocieri cu Conferința de la Ialta din 1945, unde SUA, Marea Britanie și URSS au stabilit sferele de influență în Europa.

Bartosz Rydliński, profesor de științe politice la Universitatea Cardinal Stefan Wyszyński din Varșovia, a subliniat:

Acum este mai mult o Ialtă pentru Ucraina decât pentru Polonia, dar știm că, dacă Trump poate vinde Ucraina Rusiei, ar putea face același lucru și cu statele baltice sau Polonia, din păcate.”

Moscova neagă că Rusia a cerut retragerea trupelor NATO din Europa de Est, la Riad

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a declarat vineri că în discuțiile ruso-americane de la Riad nu a fost abordată tema retragerii trupelor NATO din Europa de Est și revenirea la aliniamentul din 1997, transmite Tass.

În conferința de presă ținută de către Peskov, acesta fost întrebat despre scenariul revenirii la aliniamentul din 1997, la care acesta a răspuns:

Nu, nu este adevărat, nu este adevărat. Poziția noastră conform căreia avansarea infrastructurii militare a NATO în mai multe, în curând aproape o duzină, de valuri [de expansiune] către frontierele noastre este preocuparea noastră. Această poziție a noastră este bine cunoscută de toată lumea, nu este un secret pentru nimeni”.

Astfel, Dmitri Peskov nuanțează că expansiunea NATO este o preocupare permanentă a Federației Ruse, dar în cadrul negocierilor de la Riad, această temă nu a fost abordată în discuțiile de 4,5 ore purtate de delegațiile din Federația Rusă și din SUA.

Agenția de presă oficială a Kremlinului, Tass, vorbește despre declarațiile șefului cancelariei prezidențiale care a punctat că „în timpul discuțiilor dintre delegațiile Rusiei și SUA de la Riad, partea rusă a cerut retragerea NATO din Europa de Est. Potrivit acestuia, SUA au respins această cerere.”