V-aș lăsa un județ în care să trăiți cu Georgescu al vostru zece ani. Zece ani fără scăpare, fără drept de apel, fără întoarcere. Acolo unde trecutul nu e poveste, ci lege, unde oamenii nu-și cântă destinul, ci și-l execută cu fatalism de animal prins în capcană. Și i-aș spune Dacostralia.
Intrarea e simplă, ieșirea—o amăgire. Ai venit aici să scapi de corupția lumii, de comploturile globaliste, de „dușmanii neamului”? Bine ai venit. Ai pășit pe un pământ care nu te vrea altfel decât te-au visat strămoșii. Aici, știința e un moft decadent, iar misticismul—singura realitate. Tot ce vine din afară este otrăvit. Tot ce se găsește în interior este sacru. Pământul e al nostru și noi suntem ai lui, fără drept de recurs.
Economie? Glia hotărăște!
Nu există bani în Dacostralia. Banul e ispită, povară, cătușă. Aici schimbul se face ca pe vremuri: făină pentru muncă, ouă pentru o haină, muncă pentru vis. Dacă vrei carne, ridică plugul și împrietenește-te cu pământul. Totul e natural. Prea natural. Medicina e din ierburi și incantații, căci pastilele sunt pentru slabi, iar vaccinurile, conspirații extraterestre. Cine moare, moare împăcat, cine trăiește, trăiește cu convingerea că n-a greșit.
Lege și Justiție? Sfatul Bătrânilor veghează!
Tribunale? Coduri penale? Prostii lumești. Înțelepții satului judecă, rostesc sentințe după semne, vise și păsările cerului. Ai fost prins citind o carte străină? Trei zile de post negru și rugăciuni la icoana lui Decebal. Ai vorbit despre altă lume, despre plecare? Ai greșit iremediabil. Aici, picioarele stau unde le-a lăsat destinul.
Educația? Inițiere, nu învățare!
Copiii nu citesc, ci simt. Nu scriu, ci intuiesc. Nu ascultă lecții, ci povestiri, mituri, vedenii. La doisprezece ani, băiatul pleacă în munți, fără hrană, doar cu apă și umbre. Dacă revine, e bărbat. Dacă nu, înseamnă că zeii l-au vrut altundeva. Fetele, la paisprezece, primesc Cununa Mamei Getice, învață tainele gospodăriei și rostul tăcerii. Sunt părți dintr-un mecanism mai vechi decât orice revoltă, mai mare decât orice ambiție.
Presa? O singură Voce, un singur Adevăr!
„Cronica Suveranului” e tot ce ai nevoie. O foaie de mesteacăn, scrisă de mâini care știu ce trebuie spus. Restul e risipă de gânduri. Știrile vin doar în două cazuri: când cineva reușește să cultive o legumă mai mare decât anul trecut sau când o cometă traversează cerul. Lumea se mișcă încet, așa cum se cade unei civilizații care a ajuns la perfecțiune prin nemișcare.
Telefonie și Internet? Trădare spirituală!
Semnalul e o formă de posedare. Sateliții, niște ochi nelegiuiți. Oricine încearcă să introducă Wi-Fi este condamnat la doi ani de tăcere pustnicească, hrănit doar cu rădăcini și rouă. Comunicațiile se fac prin firul divin, acea legătură nevăzută care leagă mințile și le eliberează de balastul modernității.
Relații externe? Noi suntem Centrul!
Dacostralia nu cere și nu oferă nimic. Ambasadorii săi sunt preoți care comunică prin vise, tratatele sunt săpate în piatră și interpretate după alinierea planetelor. Oricine vrea să ne vândă ceva este trimis acasă cu un sac de grâne și un avertisment: „Tot ce ai nevoie e deja sub picioarele tale.”
Firul Divin – singura guvernare!
Nu există legi scrise, doar semne, prevestiri, certitudini simțite în măruntaie. Dacă un om vrea să plece și simte un nod în stomac, înseamnă că Zeii îi spun să rămână. Dacă cineva trebuie pedepsit, se știe. Dacă cineva trebuie să conducă, visează de trei ori la un cal alb.
Femeia? Stâlp al Neamului, dar fără drept de răzvrătire!
Ea crește copii, coase cămăși, vindecă febra cu frunze de nuc. Nu vorbește neîntrebată, nu-și taie părul, nu părăsește satul fără binecuvântare. Dacă îndrăznește să viseze la altceva, este trimisă la Postul Părerii de Rău: trei zile de tăcere, frunze de pătlagină și rugăciuni până uită ce-și dorea.
Finalul inevitabil.
Cine contestă Firul Divin ajunge în izolare. Nouăzeci și nouă de zile de meditație. Dacă încă mai are întrebări, înseamnă că nu e vrednic. Pleacă. Dar pleacă gol, căci tot ce avea nu i-a aparținut niciodată.
Ce se întâmplă după zece ani?
Dacă ai supraviețuit fără să poftești la libertate, ești unul de-al nostru. Primești titlul de „Veghetor al Neamului” și rămâi. Dacă vrei să pleci, pleci gol. Lumea nu te mai recunoaște, trecutul nu te mai iartă.
Așadar, Dacostralia te așteaptă. Dar nu te grăbi. Tu nu alegi Dacostralia. Dacostralia te alege pe tine.
