Ultimele stiri

UPDATE. Accident cumplit între Lumina și Sibioara: un tânăr de 25 de ani a murit, iar trei bărbați au ajuns la spital

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină vineri, 14 februarie, în localitatea Sibioara din județul Constanța.

Potrivit primelor informații, un accident între două autoturisme s-a produs în dreptul Grup Social Sibioara. În urma impactului, au rezultat cel puțin patru victime, două dintre ele fiind încarcerate.

La fața locului intervine un echipaj SMURD C, un echipaj SMURD B, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SAJ, dar și elicopterul SMURD.

Intervenția este în desfășurare.

UPDATE. Potrivit pompierilor, cele două persoane au fost extrase din autovehicule, fiind în stop cardio-respirator. Se efectuează manevre de resuscitare. O a treia victimă este conștientă, cooperantă și primește îngrijiri medicale de la echipajul SMURD C. O a patra victimă primește îngrijiri medicale de la echipajul SAJ.

UPDATE. O victimă, sex masculin, în jur de 30 ani, a fost declarată decedată de medicul echipajului SMURD C, iar o altă victimă, sex masculin, 39 ani, este transportată la spital de un echipaj SAJ.

UPDATE. În prezent, o victimă, sex masculin, 25 ani a fost declarată decedată, o victimă, sex masculin, 35 ani, este evaluată de echipajul SMURD B2; o victimă, sex masculin, 39 ani, a fost preluată de echipajului SAJ și transportată la spital, iar o a patra victimă, sex masculin, 45 ani, este în stop cardio-respirator și se execută manevre de resuscitare.

UPDATE. Bărbatul în stop cardio-respirator a fost resuscitat cu succes. Cele trei victime au fost transportate la Spitalul Județean Constanța pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

Ce spun polițiștii

La data de 14 februarie, în jurul orei 11.30, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 22 a avut loc un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de doi bărbați, de 42 de ani, respectiv 52 de ani, care ar fi circulat din sensuri opuse.

În urma accidentului rutier a decedat un bărbat, de 29 de ani, pasager într-unul din cele două autoturisme.

Totodată, cei doi conducători auto și un alt pasager au fost răniți grav.

Șoferii nu au putut fi testați cu aparatul etilotest, urmând ca alcoolemia în sânge să fie stabilită în urma recoltării de probe biologice.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.