Ilie Bolojan, președintele interimar al României, a transmis joi un mesaj video prin care și-a prezentat principalele obiective pentru perioada mandatului său la Palatul Cotroceni. Acesta a subliniat că prioritatea sa este asigurarea stabilității economice, sociale și politice, precum și organizarea unor alegeri corecte și transparente.
Vă adresez acest prim mesaj, pe deplin conștient de momentul extrem de important în care se află România. Începând de ieri, am purtat discuții cu responsabilii din domeniile Apărării, Afacerilor Externe și Securității Naționale, pentru a mă familiariza cu problemele urgente. Este esențial să abordăm aceste provocări cu seriozitate și echilibru”, a declarat Ilie Bolojan.
Acesta a evidențiat că stabilitatea țării este esențială și că va colabora cu administrația publică centrală și locală pentru a asigura buna guvernare.
Nu avem timp de pierdut, iar riscul unei crize majore este real. De aceea, împlicarea fiecărei instituții este crucială pentru ca cetățenii să aibă încredere în stat”, a adăugat președintele interimar.
Bolojan a promis că România va fi reprezentată cu demnitate pe plan extern, subliniind importanța consolidării relațiilor cu partenerii internaționali.
România este un partener stabil și de încredere, iar acest lucru trebuie să continue. Cetățenii trebuie să se simtă protejați și reprezentați corect”, a precizat el.
Un alt punct esențial al discursului său a fost organizarea alegerilor prezidențiale.
Vom avea alegeri corecte și transparente! Votul este fundamentul democrației, iar asigurarea unui proces electoral corect este esențială pentru ca românii să recapete încrederea în instituții”, a transmis Ilie Bolojan.
În finalul discursului său, președintele interimar a afirmat că se va dedica în totalitate acestei funcții, acționând cu integritate și responsabilitate.
Scopul meu este să redau încrederea în instituțiile publice. La finalul acestei perioade, vreau să privesc în ochii românilor și să fiu convins că am lucrat în interesul lor”, a concluzionat Ilie Bolojan.
Dumnezeu să aibă în pază țara noastră și pe toți românii, oriunde s-ar afla!” a încheiat acesta




