De Sfântul Haralambie, măscăriciul de serviciu al orașului s-a cocoțat într-o caleașcă de secol XIX, flancat de servitori slugarnici și aplaudaci imbecili, trăgând după el umbra unui oraș în ruină. O glumă proastă, o mascaradă caraghioasă într-o Constanță schilodită de prostie și ticăloșie administrativă.
Cine conduce, de fapt, acest oraș? Primarul? Consiliul Local? Să fim serioși! Constanța este o colonie capturată de lăcomia neisprăviților și de evlavia ipocrită a profitorilor în sutană. Când e vorba să demoleze un amărât de gard ridicat fără hârtii, autoritățile sar cu buldozerele. Dar când o construcție ilegală se înfige ca un buboi pe trotuar, fără autorizație, fără rușine, fără vreo minimă noțiune de urbanism, nimeni nu vede nimic. O tăcere vinovată, un complice „Doamne-ajută” și un mare nimic.
Între timp, primarul e mai preocupat de Eforie decât de propria urbe, un viceprimar fără atribuții își ridică leafa fără să miște un deget, iar Consiliul Local face ceea ce știe mai bine: nimic. Dar dacă e de pupat poala popii, iată-i aliniați, smeriți, fără coloana vertebrală pe care oricum n-au avut-o vreodată.
Orașul s-a transformat într-o imensă ruină – nu una romantică, de secol XVIII, ci o parodie de mahala abandonată. Cultura moare sufocată sub betoane „sfințite”, fiecare spațiu public e sacrificat pe altarul unor construcții hidoase, ridicate fără niciun plan urbanistic. Banii circulă în buzunarele cui trebuie, iar deciziile nu sunt luate la primărie, ci în birouri obscure, la adăpostul unor cruci făcute doar de ochii lumii.
Și atunci, de ce ne mai mirăm? Cine își permite să defileze în caleașcă, într-o dimineață de luni, paralizând traficul fără ca nimeni să îndrăznească să comenteze? Cine poate ridica ilegal o biserică în mijlocul străzii, sfidând orice normă urbanistică? Nu administrația conduce orașul, nu alegătorii, ci această frăție a impotenței și cinismului, această gașcă de netrebnici îmbuibați care își bat joc de Dumnezeu.
Când imaginile astea vor deveni istorie, poate că ne vom fi scuturat de noroiul în care ne complacem. Dar până atunci, realitatea e limpede: suntem un oraș muribund, înecat în ticăloșia celor care îl masacrează și în lașitatea celor care îi permit să fie mutilat.
Citeste si: Constanța – Orașul în care prostia și indiferența se intersectează
„Ceea ce nu trăim la timp nu mai trăim niciodată”, spunea Paler. Iar noi, constănțenii, am ales să nu trăim deloc. Ne-am lăsat călcați în picioare de niște escroci și ne mai și prefacem că nu înțelegem ce se întâmplă. Nu politicienii sunt problema principală – ei sunt doar niște șnapani isteți care profită de prostia noastră colectivă. Vina e a fiecăruia dintre noi, a fiecărui individ care a ridicat din umeri și a zis „asta-i România”.
Astăzi, Constanța nu e un oraș în care visezi să trăiești. E un loc din care fugi. Drumurile sunt peticite, aerul e intoxicat, cartierele sunt mutilate de haosul imobiliar, iar singura arhitectură durabilă e cea a prostiei generalizate. Oamenii? S-au prăbușit în propria ignoranță, resemnați, inerți, niște umile slugi ale corupției. Cei care mai au un gram de conștiință fie au plecat, fie urmează să plece. Cei care rămân sunt condamnați să îmbătrânească aici, cu regretul că n-au făcut nimic când încă se mai putea face ceva.
Ne place să dăm vina pe „sistem”. Dar adevărul e altul: noi ne-am îngropat orașul cu propriile mâini. Am crezut că „mai târziu” e o soluție, dar „mai târziu” a devenit „niciodată”.
Schimbarea nu vine de la sine. Nu vine cât timp acceptăm umilința, cât timp privim neputincioși la mizeria din jurul nostru. Constanța nu e blestemată. Constanța e rezultatul tăcerii noastre. Puterea n-a fost niciodată la primar, nici la Consiliul Local, nici la popii care ridică șandramale ilegale. Puterea a fost mereu la noi. Doar că am preferat să n-o folosim.
