Ultimele stiri

(FOTO) Palatul Copiilor din Constanța revine la viață: au început lucrările de reabilitare

Palatul Copiilor din Constanța, aflat într-o stare avansată de degradare după mai bine de trei decenii de neglijență, a intrat recent într-un amplu proces de reabilitare. În urmă cu aproape o săptămână, pe teren au intrat buldozerele și au început să amenajeze zona.

Lucrările au început cu defrișarea unei suprafețe considerabile de teren, situată între strada Primăverii, strada Soveja, stadionul principal de fotbal al Palatului și stadionul de rugby „Mihail Naca”. Vegetația neîngrijită, terenurile de sport deteriorate și alte structuri abandonate au fost îndepărtate pentru a face loc noilor amenajări.

Proiectul de reabilitare vizează restaurarea și modernizarea infrastructurii existente, păstrând destinația inițială a complexului ca spațiu dedicat activităților educaționale și sportive pentru copii și tineri. Mai mult, în zonă vor fi plantați și 100 de copaci, care au fost deja achiziționați.

În trecut, au existat inițiative similare pentru reabilitarea Palatului Copiilor. În 2016, Consiliul Județean Constanța a preluat imobilul în vederea efectuării unor lucrări de reparații și reamenajare, însă proiectul nu a fost finalizat la acea vreme.

Reabilitat din bani strânși cu ajutorul constănțenilor

Lucrările de reabilitare sunt posibile datorită generozității constănțenilor. Mai exact, în luna decembrie a anului trecut, Asociația Caravana Fericirii, prin Ioan Picu, în parteneriat cu Ruxandra Serescu, directorul general al Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură (CCINA) Constanța, și Cătălin Filișan, președinte al Asociației Constanța Restart și decan al Baroului Constanța au organizat un eveniment caritabil: Gala Brazilor de Crăciun.

Aflată la a treia ediție, Gala Brazilor de Crăciun s-a dovedit a fi o mișcare caritabilă care a reunit comunitatea constănțeană în jurul valorilor de solidaritate și generozitate. În cadrul evenimentului, au fost licitați 19 brazi unicat, creați de artiști și designeri locali.

Suma totală strânsă din licitație a depășit 300.000 de euro. Cel mai valoros brad a fost adjudecat pentru impresionanta sumă de 65.000 de euro. Fondurile colectate au fost direcționate către reabilitarea terenurilor de sport ale Palatului Copiilor din Constanța, un proiect ambițios menit să ofere copiilor și tinerilor condiții optime pentru activități educative și recreative.

CITEȘTE ȘI: (FOTO) CONSTANȚA. Gala Brazilor de Crăciun, un real succes: peste 300.000 de euro strânși pentru proiecte caritabile – cel mai râvnit brad a ajuns la 65.000 de euro

Implicare în comunitate

Asociația Constanța Restart, condusă de decanul Baroului Constanța, Cătălin Filișan, este o organizație nonguvernamentală care își dorește să transforme Constanța într-un oraș mai verde și mai curat, încurajând cetățenii să participe activ la diverse proiecte ecologice. De-a lungul timpului, au desfășurat activități precum plantarea de copaci, ecologizarea plajelor și îngrijirea spațiilor verzi.

Mai mult, în anul 2021, Asociația Constanța Restart și Universitatea „Ovidius” din Constanța au inaugurat Ovidius Park. Încă din anul 2019, o mie de voluntari, coordonați de avocatul Cătălin Filișan, au plantat pe terenul din fața Universității Ovidius 200 de copaci.

Asociația Caravana Fericirii, condusă de Ioan Picu, este o organizație non-profit din Constanța dedicată aducerii de bucurie și sprijin celor aflați în nevoie. Prin diverse proiecte și evenimente, asociația promovează solidaritatea și implicarea comunității în acțiuni caritabile. Printre acestea se numără Gala Brazilor de Crăciun, dar și evenimente precum „Inimi Generoase” pentru a sprijini copiii din medii defavorizate. În cadrul acestui eveniment, s-au strâns fonduri semnificative, care au fost direcționate către susținerea acestor copii.