Ultimele stiri

Accident grav în judeţul Constanţa. Două autocamioane şi două autoturisme, implicate – şapte persoane, între care un copil de 7 ani, au ajuns la spital

Un accidentul grav s-a produs aastăzi, pe DN 2A, la ieșirea din localitatea Stupina, județul Constanța, implicând două autocamioane și două autoturisme. În total, nouă persoane au fost implicate în incident, inclusiv un minor.

La fața locului au intervenit rapid mai multe echipaje de salvare, inclusiv o autospecială cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare, autospeciala de transport victime multiple, un echipaj SMURD, elicopterul SMURD și două ambulanțe ale Serviciului Județean. Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea, toate persoanele implicate erau conștiente și cooperante la momentul intervenției.

Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Constanța au comunicat următoarele diagnostice pentru victime: trei adulți și un băiat de șapte ani au suferit traumatisme craniene, două persoane au prezentat traumatisme la nivelul membrelor superioare, iar o persoană a suferit politraumatisme majore, inclusiv fracturi deschise. Toate cele șapte victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

În urma accidentului, traficul pe DN 2A în zona localității Stupina a fost blocat temporar pentru a permite intervenția echipajelor de urgență și efectuarea cercetărilor la fața locului. Autoritățile continuă investigarea circumstanțelor care au condus la producerea acestui accident.