Site icon ConstanțaTV

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune: nu are dreptul de a exercita funcția – lista acuzațiilor aduse de DNA

DNA a anunţat, luni, lista infracţiunilor de care este acuzat primarul din Sinaia, Vlad Oprea, care a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune. El este suspectat de săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care luare de mită, abuz în serviciu, trafic de influență și spălare de bani. Totodată, primarul a fost suspendat din exercitarea funcției sale.

CITEȘTE ȘI: Primarul din Sinaia ar fi luat mită 238.000 de euro de la Nordis şi şi-a cumpărat castel în Franţa. Audiat de DNA, i s-a făcut rău şi a ajuns la spital

DNA anunţă, luni, într-un comunicat de presă, că procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, începând cu data de 23 ianuarie 2025, faţă de inculpatul OPREA VLAD GHEORGHE, primar al oraşului Sinaia, judeţul Prahova, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligaţii între care: să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor DNA, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, să nu se deplaseze la sediul Primăriei Sinaia şi să nu exercite funcţia de primar al oraşului Sinaia. Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar pe cauţiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, a transmis DNA.

Procurorii precizează că Vlad Oprea trebuie să depună în termen de 5 zile o cauţiune în valoare de 600.000 lei, care va fi consemnată pe numele acestuia, la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sau prin constituirea unor garanţii reale, mobiliare ori imobiliare, în limita aceleiaşi sume de bani, în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Primarul oraşului Sinaia, Vlad Opea, a declarat, pentru Digi 24, că în spatele acuzelor care i se aduc este „un grup de interese care vrea să pună mâna pe Sinaia”.

Exit mobile version