Ultimele stiri

JUDEȚUL CONSTANȚA. Șofer de 79 de ani, oprit de polițiști după ce a tăiat linia continuă: a încercat să fugă după ce a aflat că va primi amendă

Sursă foto: IPJ Constanţa

Vineri, 24 ianuarie, în jurul orei 10.50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Siguranță Rutieră au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe Șoseaua Constanței, încălcând marcajul longitudinal continuu.

La volanul acestuia a fost identificat un bărbat, de 79 de ani.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În momentul în care i s-a comunicat faptul că urmează a fi sancționat contravențional, șoferul a pus în mișcare vehiculul, încercând să fugă.

Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, interceptând în scurt timp autoturismul.

Șoferului i-a fost reținut în vederea suspendării permisul de conducere pe o perioadă de 120 de zile pentru conducere sub influența alcoolului și nersepectarea semnalelor polițistului rutier.

Totodată, a fost sancționat contravențional cu suma de 4.455 de lei pentru conducere sub influența alcoolului, încălcarea marcajului longitudinal continuu și nerespectarea semnalelor polițistului rutier.

Alte articole

Nu există alte articole recente de la acest autor.

```