Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a anunțat marți, 21 ianuarie, că a respins, cu unanimitate de voturi, cererea lui Călin Georgescu de adoptare a unor măsuri provizorii în cazul anulării alegerilor prezidențiale din România de către Curtea Constituțională. Georgescu solicitase suspendarea deciziei CCR și reluarea procesului electoral, însă CEDO a concluzionat că cererea sa nu se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 39 din Regulamentul Curții.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis astăzi, reunindu-se în complet de Camera şi în baza unui vot unanim, să nu indice nicio măsură provizorie în cauza Călin Georgescu c. România (cererea nr. 37327/24). Cauza priveşte anularea de către Curtea Constituţională a României a alegerilor prezidenţiale în care dl. Georgescu a fost candidat. Dl. Georgescu ceruse adoptarea de măsuri provizorii, în particular ca decizia Curţii Constituţionale să fie suspendată şi procesul electoral să fie reluat. Curtea a respins cererea de măsuri provizorii ca fiind în afara domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulamentul Curţii (măsuri provizorii)”, se arată în decizia CEDO.
Curtea a constatat că cererea lui Georgescu nu îndeplinește criteriile necesare pentru adoptarea unor măsuri provizorii.
„Luând în considerare cererea prezentată, împreună cu temeiurile și motivele pe care aceasta se bazează, Curtea a decis, în conformitate cu practica sa bine stabilită, că cererea dlui Georgescu nu se referă la o vătămare ireparabilă în înțelesul articolului 39 din Regulamentul Curții”, se precizează în decizia publicată.
CEDO a subliniat că cererea este în afara domeniului de aplicare al articolului 39 și a decis să nu indice Guvernului României nicio măsură provizorie dintre cele solicitate.
Călin Georgescu a depus, pe 16 decembrie 2024, o cerere la CEDO, invocând încălcarea drepturilor sale fundamentale, precum dreptul la un proces echitabil (articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), dreptul la un remediu efectiv (articolul 13) și dreptul la alegeri libere (articolul 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție).
Potrivit documentului, el a cerut în mod specific suspendarea efectelor deciziei Curţii Constituţionale până la soluţionarea cauzei sale la Curte, pentru a preveni un prejudiciu ireparabil asupra drepturilor democratice ale reclamantului şi ale cetăţenilor români; să fie obligat Guvernul României să reia procesul electoral, respectând rezultatele primului tur de scrutin, şi să organizeze turul al doilea de scrutin al alegerilor prezidenţiale; să oblige statul român să adopte măsuri pentru remedierea prejudiciilor democratice, prin restabilirea încrederii in procesul electoral.
În decizia sa, Curtea a reamintit că, în conformitate cu articolul 39 din Regulament, măsurile provizorii sunt aplicabile numai în caz de risc iminent de vătămare ireparabilă a unui drept prevăzut de Convenţie care, dat fiind natura sa, nu ar putea fi reparată, iar persoana care invocă asemenea drept nu ar putea fi repusă în situaţia anterioară sau despăgubită în mod corespunzător. În plus, astfel de măsuri nu pot fi adoptate decât în circumstanţe excepţionale, atunci când acest lucru este necesar în interesul părţilor sau pentru buna desfăşurare a procedurii. Curtea a respins cererea dlui Georgescu ca fiind in afara domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulament. Luând in considerare cererea prezentată, împreună cu temeiurile şi motivele pe care aceasta se bazează, Curtea a decis în conformitate cu practica sa bine stabilită că cererea dlui Georgescu nu se referă la o vătămare ireparabilă în înţelesul articolului 39 din Regulamentul Curţii. Curtea a considerat că cererea este în afara domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulamentului Curţii şi a decis să nu indice Guvernului României nicio măsură provizorie dintre cele solicitate”, mai arată CEDO.