Ultimele stiri

Jandarm de profesie și campion prin vocație. Tulceanul Sorin Andrici va participa la Campionatul Mondial de 48 de ore din Polonia și la Ultramaraton Festival Venice din Italia

Sursă foto: Facebook-Jandarmeria Tulcea

Jandarm de profesie și campion prin vocație, plt.adj.șef Sorin Andrici este un exemplu de curaj, determinare și excelență sportivă. După un an 2024 excepțional, în care a stabilit noi recorduri personale și naționale, demonstrând că limitele umane sunt doar o provocare de depășit, jandarmul tulcean începe anul 2025 cu obiective și mai îndrăznețe.

Recorduri și performanțe excepționale

În anul 2024, plt.adj.șef Sorin Andrici a ridicat standardele sportului românesc prin participarea la competiții de ultramaraton și bakyard-ultra, devenind un adevărat ambasador al disciplinei și al perseverenței. Performanțele sale au scris o nouă pagină în istoria ultramaratonului din România, inspirând o întreagă generație de sportivi să își urmeze visurile. El a câștigat ultramaratonul de 24 ore din Belgrad – capitala Serbiei, reușind să alerge 205 km! În luna martie a participat la BACKYARD ULTRA EXTREMADURA din La Parra – Spania, stabilind un nou record pentru România, cu 41 de ore alergare alergând 276 km!

În luna aprilie, jandarmul a participat la ULTRAMARATON Festival Veneția, reușind performanța de a se clasa la general, pe treapta a doua a podiumului cu 207 km, ceea ce reprezintă pentru el și Personal Best, tot aici câștigând și aurul la categoria sa de vârstă! În luna august a participat la Backyard Ultra Underdogs din Brebu și devine The last Man Standing cu 27 ore de alergare!

În palmaresul său impresionant mai putem adăuga participarea la diferite campionate mondiale de 6 zile alergare, 48 ore alergare sau de Duatlon Sprint sau Standard!

Obiectivele anului 2025

În anul 2025, plt.adj.șef Sorin Andrici își propune să atingă noi culmi: va participa la Campionatul Mondial de 48 de ore din Polonia. Dorința de a fi printre cei mai buni la această probă extremă îi motivează antrenamentele intense!

În luna aprilie va lua startul la ULTRAMARATON Festival Venice din Italia în cursa regină de 24 ore! De asemenea va participa și la Campionatul național de Triatlon – provocările complexe ale acestui sport combinat, motivându-l să își dezvolte și mai mult abilitățile fizice și mentale.

Un exemplu de dedicație

Pentru Sorin Andrici, sportul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață. Pe lângă cariera de jandarm, își dedică timpul antrenamentelor, participării la competiții și susținerii cauzelor sociale. Determinarea sa de a inspira și de a oferi comunității îl transformă într-un model demn de urmat.

Implicare comunitară: În luna mai, Sorin va participa la organizarea unui eveniment caritabil în cadrul competiției „The Last Survivor from Romania, Backyard Ultra Tulcea”. Acest eveniment sprijină secția de Pediatrie a Spitalului Județean Tulcea, sub coordonarea Asociației SPARTANII.

Realizările lui Sorin sunt o dovadă clară că performanța sportivă poate schimba mentalități și poate aduce o contribuție valoroasă societății. Cu sprijinul comunității, al sponsorilor și al celor care cred în visul său, colegul nostru poate continua să ducă numele României pe cele mai înalte podiumuri.

Sorin Andrici face parte din echipa Jandarmeriei Tulcea de 30 de ani, fiind legitimat la Clubul de Triatlon AVD TULCEA și la Clubul de atletism ACS ATHLETIC CHILIA VECHE TULCEA.

Alte articole

21 sept. 2024 6.24 pm

Consilliul Judeţean Galaţi anunţă că peste 3600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern, de 10.000 de lei pentru fiecare familie Peste 3600 de familii afectate…

05 sept. 2024 7.40 pm

Şcolile cu rezultate slabe la examene trebuie sprijinite să-şi îmbunătăţească rezultatele, comunicarea şcoală – beneficiari trebuie îmbunătăţită, iar informaţiile trebuie să ajungă…

06 oct. 2023 9.28 am

A fost din nou alertă în largul coastelor României din Marea Neagră, lângă Sulina. O navă turcă a lovit o mină marină. Din fericire, avariile sunt minore iar echipajul este în siguranţă,…

06 mart. 2024 9.10 am

Un cutremur cu magnitudinea 3 s-a produs miercuri dimineața, la ora locală 5:12, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare…

23 mart. 2025 2.34 pm

Familia Bălășoiu din localitatea Iulia, comuna Izvoarele, a rămas fără locuință, în noaptea de 13 martie, în urma unui incendiu care le-a mistuit casa. În fața acestei tragedii, comunitatea…

14 mai 2023 12.43 pm

Un tânăr de 17 de ani a fost internat în stare gravă la Spitalul „Bagdasar-Arseni” din București, după un meci de fotbal cu prietenii săi, potrivit Antena 3 CNN. Incidentul s-a produs…