Ultimele stiri

CONSTANŢA. Accidente provocate de şoferi băuţi. O femeie de 65 de ani avea o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat

Sursă foto: alba24.ro

Poliţiştii constănţeni fac cercetări în urma a două avvidente rutiere provocate de o şoferiţă şi un şofer care au urcaţi băuţi la vola. 

Primul accident a avut loc pe 19 ianuarie, în jurul orei 13.40. Polițiști din cadrul Secției 1 Rurală Poliție Băneasa au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe strada Trandafirilor din localitatea Băneasa, soldat cu pagube materiale.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că o femeie, de 65 de ani, în timp ce conducea un autoturism către localitatea Lipnița, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism parcat. Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Tot pe 19 ianuarie, în jurul orei 14.50, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Baba Novac, soldat cu pagube materiale.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că un bărbat, de 57 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Baba Novac – intersecție cu strada Soveja, ar fi intrat în coliziune cu stâlpii delimitatori. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauze, polițiștii continuă cercetările.