Ultimele stiri

(FOTO/VIDEO) TULCEA. Intervenție de urgență a pompierilor pentru stingerea unui incendiu la o anexă, cu pericol de propagare la casă și vecinătăți

Sursă foto: ISU „Delta” Tulcea

În această dimineață, în jurul orei 04:30, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă a unei locuințe, în municipiul Tulcea.

Către locul intervenției s-au deplasat echipaje din cadrul Detașamentului Tulcea cu o autospecială de primă intervenție și comandă, două autospeciale de stingere, o autospecială salvare victime la înălțime și o ambulanță SMURD.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum la anexă, existând pericolul de propagare la casa de locuit și la vecinătăți.

Pompierii au procedat la localizarea și lichidarea incendiului, din locuință fiind extrasă și o butelie GPL, înlăturându-se astfel pericolul de explozie.

Din fericire, nu au fost persoane surprinse de flăcări.

În urma incendiului a ars o anexă iar pompierii au reușit să oprească, în timp operativ, extinderea flăcărilor salvând casa de locuit.

Cauza probabilă de producere este de natură electrică.

Alte articole

24 iul. 2024 10.40 am

Ministerul Apărării a transmis, miercuri, că a ridicat două aeronave F-16 din Baza 86 Borcea, pentru a monitoriza situația aeriană. În noaptea de 23 spre 24 iulie, forțele ruse au executat o nouă…

14 feb. 2025 4.22 pm

Ministerul Afacerilor Externe al României a condamnat ferm violarea repetată a spațiului aerian național de către drone rusești, după ce fragmente de aparate fără pilot s-au prăbușit pe teritoriul…

10 ian. 2025 1.02 pm

Sinuciderile în lanț din Tulcea au stârnit o îngrijorare majoră în rândul comunității, după ce un elev de 18 ani și-a pus capăt zilelor, alăturându-se altor doi adolescenţi care s-au sinucis…

21 mart. 2025 7.20 pm

Profesorii care predau educație financiară în școlile din România ar putea beneficia de pregătire suplimentară privind fraudele bancare și modul în care utilizatorii de servicii financiare trebuie…

24 apr. 2025 4.47 pm

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunță că, în perioada 24-30 mai 2025, se va afla pe litoralul Mării Negre într-o amplă acțiune de consiliere și prevenție, desfășurată…

18 iul. 2024 6.41 pm

În urma fenomenelor meteo extreme produse în această după-amiază, în zona localității Horia din jud. Tulcea s-a format o viitură în care au fost surprinse aproximativ 12 autoturisme și un microbuz.…