Ultimele stiri

Marcel Ciolacu: Dorim ca de la 1 septembrie să indexăm pensiile

Sursă foto: captură video Facebook/Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu discută luni cu copreşedinţii coaliţiei şi cu cei trei vicepremieri despre bugetul pe anul 2025. De asemenea, el a anunțat după şedinţa conducerii PSD că doreşte ca de la 1 septembrie să vină cu indexarea pensiilor.

Preşedintele PSD a fost întrebat la sediul partidului ce se întâmplă cu pensiile şi dacă pensionarii vor primi indexarea.

Încercăm. Acum, la ora 13.00, am o întâlnire cu copresedinţii coaliţiei, cu cei trei vicepremieri, să discutăm bugetul pe anul 2025. Doresc, cum e normal, ca de la 1 septembrie să venim cu indexarea”, a spus premierul.

El a precizat că pe 1 septembrie a fost data în care s-a pus în aplicare legea recalculării pensiilor.