Ultimele stiri

Rafila: Sunt vehiculate că ar fi venit în România un virus din China care produce infecţii foarte grave. Nu e cazul, discutăm despre o viroză banală

Sursă foto: captură video Facebook/Ministerul Sănătăţii - România

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a respins zvonurile despre un virus grav din China care ar afecta România, explicând că este vorba despre metapneumovirus, un agent patogen comun care provoacă viroze respiratorii obișnuite, mai ales la copii.

În ultimele săptămâni, au existat tot felul de aşa zise alerte care să pună pe jar populaţia, nu este cazul. Boala X, care a fost menţionată prima dată, evolua exclusiv în Congo şi era vorba despre malarie, deci nu avea nicio legătură cu sănătatea publică din România sau din Europa. Acum, ne găsim într-un moment în care, de câteva zile, sunt vehiculate foarte multe informaţii că ar fi venit în România un virus din China care produce infecţii foarte grave. Nu este cazul, discutăm despre o viroză banală”, a explicat ministrul Rafila.

Simptomele includ tuse, febră și congestie nazală, iar infecțiile sunt în limite normale pentru sezon.

Copiii, în general, sunt afectaţi, 10% din totalul virozelor respiratorii care apar la copii sunt produse de metapneumovirus, aşa că nu discutăm de nimic special, discutăm de o viroză banală care, sigur, la fel ca orice viroză, poate să evolueze cu complicaţii în cazul persoanelor care au anumite deficienţe imune sau boli cronice, dar sunt situaţii excepţionale iar diagnosticul acestei boli este un diagnostic clinic. În acest an, în România s-a făcut o singură identificare de acest tip, la persoanele care au un sindrom respirator sever”, a mai spus Alexandru Rafila.

Rafila a subliniat că nu există un pericol sporit și că în România s-a confirmat un singur caz sever în acest an. Nu există vaccin, iar prevenția se bazează pe igiena generală.

Nu există vaccin pentru prevenirea acestei infecţii. Sunt măsurile de prevenţie generală pentru infecţiile respiratoria”, a completat el.

Deci nu există niciun fel de evidenţă de transmisibilitate crescută sau de severitate mai mare a acestui virus în România, care produce, cum spuneam, virozele banale, obişnuite în fiecare an.

Sunt zeci de mii de cazuri de astfel de infecţii în fiecare săptămână. În momentul de faţă, vă asigur că în România sunt câteva mii de cazuri de infecţie cu metapneumovirus. V-am spus că este un singur caz care a fost diagnosticat care avea SAR, adică sindromul respirator grav”, a mai explicat ministrul.