Ultimele stiri

Peste 130 de misiuni executate de pompierii tulceni în minivacanța prilejuită de intrarea în noul an

Sursă foto: observatorulph.ro

În perioada sărbătorilor prilejuite de trecerea dintre ani, peste 70 de pompieri militari s-au aflat la datorie, zilnic, pentru asigurarea protecției și siguranței locuitorilor tulceni și a turiștilor care au ales să își petreacă sărbătorile în Delta Dunării. Astfel, salvatorii tulceni au gestionat peste 130 de situații de urgență înregistrate în județ, în perioada vacanței de final de an.

Astfel în perioada 31 decembrie 2024 – 07 Ianuarie 2025, echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în peste 100 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, fiind asistate 109 persoane cu afecțiuni medicale ori cu traumatisme.

De asemenea, în primele zile din acest an, eforturile pompierilor s-au concentrat și asupra protecției comunităților și bunurilor acestora. În acest sens, echipajele operative au intervenit în urma producerii a două accidente rutiere, șapte incendii, șase misiuni pentru asistență persoanelor, precum și în alte șapte situații de urgență.

Din cele șapte incendii menționate, patru s-au produs la locuințe, afectând acoperișuri, anexe și camere de locuit, cauzele probabile ale incendiilor fiind coșurile de fum neizolate corespunzător față de materialele combustibile din proximitate și necurățarea acestora.

Reamintim cetățenilor ca în această perioadă să manifeste prudență maximă la utilizarea sobelor sau a mijloacelor de încălzire, să nu suprasolicite instalația electrică prin conectarea simultană a aparatelor casnice și să nu lase copiii nesupravegheați în locuințe”, transmit pompierii tulceni.

Lasati un comentariu