Regiunea transnistreană se confruntă cu o criză energetică acută după ce livrările de gaze din partea Gazprom au fost suspendate. Potrivit datelor prezentate miercuri în cadrul Consiliului de Securitate de la Tiraspol, regiunea mai dispune de o rezervă de gaze naturale suficientă pentru doar 24 de zile.
În prezent, localitățile din stânga Nistrului consumă în medie 270.000 de metri cubi de gaze pe zi, iar rezervele disponibile totalizează aproximativ 13 milioane de metri cubi. Situația obligă autoritățile separatiste să ia măsuri pentru reducerea consumului, inclusiv prin încurajarea întreprinderilor să-și desfășoare activitatea pe timpul nopții, când cererea energetică este mai scăzută.
Centrala termoelectrică de la Cuciurgan, care funcţionează acum pe bază de cărbune, poate produce un maxim de 150 MW, din care 23 MW sunt necesari pentru propriile procese. Diferenţa este completată de energia generată de hidrocentrala de la Dubăsari.
În partrea dreaptă a Nistrului, necesarul de energie electrică pentru data de 8 ianuarie era acoperit integral pentru ziua de miercuri, potrivit companiei de stat Energocom.
Pentru ziua miercuri, 8 ianuarie, este preconizat un consum comparabil de energie electrică cu ziua de 7 ianuarie. SA Energocom a rezervat integral capacitatea comercială la hotarul cu România pentru a acoperi necesarul de consum. Astfel, pe lângă producţia locală de la centralele de termoficare din Chişinău şi Bălţi, sursele de energie regenerabile locale, restul electricităţii va fi achiziţionată din import şi de pe bursă”, a anunţat Energocom, relatează NewsMaker.
Deficitul de curent electric al malului drept al Nistrului (controlat de autorităţile constituţionale) este asigurat din importuri, preponderent din România.