Ultimele stiri

România intră în Schengen cu graniţele terestre de la 1 ianuarie. Controalele vor fi eliminate la zeci de puncte de trecere a frontierei – anunţul CNAIR

Sursă foto: politiadefrontiera.ro

CNAIR anunţă că, odată cu intrarea României în spaţiul Schengen cu graniţele terestre de la 1 ianuarie, va păstra în punctele de trecere a frontierei personal doar pentru comercializarea de roviniete şi emitere de Autorizaţii Speciale de Transport. Instalaţiile de cântărire vor fi conservate.

Aderarea României la spaţiul Schenghen şi cu graniţele terestre va determina schimbări în ceea ce priveşte controlul la frontierele cu statele UE, astfel încât autorităţile române trebuie să elimine orice obstacol care împiedică fluidizarea traficului prin PTF (Punctele de Trecere ale Frontierei) şi implicit elimininarea controlului specific al CNAIR. În consecinţă, CNAIR va desfăşura în ACI (Agenţiile de Control şi Încasare) din PTF cu statele UE (Ungaria si Bulgaria) doar activitate comercială pe sensul de intrare în ţară, respectiv comercializare de roviniete şi emitere AST (Autorizaţii Speciale de Transport) la cerere”, anunţă, marţi, CNAIR, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, pentru reorganizarea activităţii în ACI de la frontiera cu Ungaria şi Bulgaria, începând cu 1 ianuarie 2025, au fost dispuse următoarele măsuri:

– demararea procedurilor de conservare a instalaţiilor de cântărire de pe sensul de ieşire din ţară;

– păstrarea în stare de funcţiune a instalaţiilor de cântărire pe sensul de intrare în ţară şi utilizarea unei instalaţii pentru emitere de Autorizaţii Speciale de Transport la cerere;

– redimensionarea personalului existent, astfel încât să fie asigurate cu personal în ture de lucru doar activitatea comercială pe sensul de intrare în ţară (vânzare rovinieta şi AST).

”Concret, începând cu 1 ianuarie 2025, CNAIR asigură pe sensul de intrare personal în spaţiile adiacente fluxurilor de trafic, în actualele amplasamente ACI dotate cu sisteme de cântărire, în vederea facilitării obţinerii imediate a Autorizaţiilor Speciale de Transport, la solicitarea conducătorilor auto, pentru vehiculele cu depăşiri de mase şi/sau dimensiuni, în scopul punerii în legalitate a circulaţiei vehiculelor agabaritice din punct de vedere al traseului optim, esenţial pentru siguranţa rutieră şi traversarea sectoarelor de drum în limitele restricţionate”, a mai transmis sursa citată.

Compania precizează că, pe sensul de ieşire din ţară, CNAIR nu menţine personal, urmând ca pentru arterele şi dotările existente să fie demarate procedurile de conservare.

Excepţie face menţinerea activităţii de încasare a tarifului de trecere a podului peste Dunăre pe sensul Giurgiu – Ruse, unde CNAIR va asigura personal pentru toate cele 8 benzi de tranzit, pentru toate categoriile de vehicule, urmând ca în perspectiva imediată să fie implementat sistemul online de plată electronică a tarifelor de trecere pentru autoturisme”, mai arată compania.

Alte articole

30 iul. 2024 5.41 pm

Ministerul Transporturilor propune modificarea unui alineat din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, iar „persoanele care, din cauză de boală, pun în pericol sănătatea…

13 sept. 2024 11.12 am

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanța-Sud-Agigea au depistat trei cetăţeni sirieni care au încercat să treacă ilegal frontiera din Turcia în România,…

29 aug. 2024 11.39 am

În urmă cu scurt timp a fost emis un mesaj RO-Alert de avertizare de vreme severă ce se va manifesta prin averse torențiale care vor depăși 25-40 l/mp., descărcări electrice, intensificări ale…

08 nov. 2023 2.31 pm

Președintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, la Bruxelles, în declaratiile de presă comune cu Prim-ministrul Regatului Belgiei, că negocierile pentru aderarea României la Schengen continuă.…

19 apr. 2024 7.11 pm

Declarațiile preotului Nicolae Tănase de la Valea Plopului, potrivit cărora fetele agresate sexual ar trebui să intre la închisoare, au stârnit reacții puternice, inclusiv din partea Ministrului…

27 dec. 2024 7.00 pm

Ultima formă a proiectului de OUG privind tăierile de fonduri bugetare în 2025, care va intra acum în negocierile din coaliţia de guvernare şi, zilele următoare, în consultări cu partenerii sociali,…