Astăzi, se împlinesc 77 de ani de la unul dintre cele mai rușinoase momente din istoria României moderne: abdicarea forțată a Regelui Mihai I. La 30 decembrie 1947, comuniștii, cu binecuvântarea sovieticilor, au decapitat monarhia română – ultimul simbol al continuității statale și al demnității noastre naționale. Ce a urmat? Un regim care ne-a furat România, transformând-o într-o carcasă goală, condusă de trădători și oportuniști.
România de astăzi nu este decât umbra țării care ar fi putut fi. Comunismul a mutilat moral, social și economic o națiune care avea potențialul să strălucească în Europa. În loc să construim pe moștenirea Unirii din 1918 și pe sacrificiile celor care ne-au clădit identitatea națională, am fost azvârliți într-o epocă de teroare, minciună și sărăcie intelectuală. Cei care au creat România modernă au fost umiliți, închiși sau exterminați.
Și totuși, astăzi, există o categorie de „patrioți” care continuă să privească admirativ către comunism și către cei care ne-au distrus. Acești „români” cu trei idei fixe – și nici pe acelea înțelese pe deplin – reprezintă una dintre cele mai mari rușini ale societății noastre. Patriotismul românesc, în forma lui actuală, este deseori o combinație de ignoranță și prostie, alimentată de mituri stupide și de o nostalgie bolnăvicioasă pentru un regim care ne-a ținut captivi în sărăcie și întuneric.
Trădarea Regelui Mihai – un act de șantaj sau o capitulare inevitabilă?
Abdicarea Regelui Mihai I a fost un moment tragic, dar previzibil, într-o Europă de Est aflată sub cizma sovietică. La sfârșitul lui 1947, Mihai era ultimul lider al vechii Europe într-o regiune căzută în ghearele comunismului. După ce s-a întors de la nunta viitoarei Regine Elisabeta a II-a, regele a fost pus să aleagă între semnarea actului de abdicare și execuția a 1.000 de tineri deținuți politici. Alegerea sa a fost una imposibilă: a semnat pentru a salva vieți, dar cu moartea în suflet.
Și totuși, propaganda comunistă, perpetuată cu o eficiență diabolică, a transformat acest act de sacrificiu într-o poveste de trădare. Zeci de ani, românii au fost intoxicați cu minciuni sfruntate: că regele ar fi plecat cu trenuri pline de aur, tablouri și bunuri de valoare. Adevărul este altul. În exil, familia regală a fost nevoită să muncească pentru a-și câștiga existența. În timp ce Petru Groza și acoliții săi își consolidau puterea, Regele Mihai și Regina Ana creșteau pui pe o fermă din Marea Britanie.
Comunismul – cancerul României
România ar fi fost o altă țară dacă nu ar fi fost comunismul. În loc să ne dezvoltăm natural, alături de democrațiile occidentale, am fost forțați să adoptăm un regim care a anulat tot ce aveam mai bun. Elitele au fost decimate, țăranii au fost batjocoriți în colhozuri, iar generații întregi au crescut în frică și minciună.
Cei care se numesc astăzi „patrioți” și ridică osanale regimului comunist nu sunt altceva decât produsele perfecte ale acelei epoci. Oameni lipsiți de cultură politică, de gândire critică, incapabili să înțeleagă ce ne-a fost furat: libertatea, demnitatea și dreptul de a visa.
Regele Mihai, o figură providențială
Într-un secol XX plin de trădări și compromisuri, Regele Mihai rămâne una dintre puținele figuri luminoase din istoria României. A avut tăria de caracter să înfrunte izolarea și să își păstreze demnitatea, chiar și atunci când țara pe care o iubise l-a umilit în mod repetat.
După Revoluția din 1989, umilințele nu au încetat. Regimul Iliescu, frică patologică de legitimitatea Casei Regale, l-a împiedicat pe Rege să revină în țară. Episodul din Crăciunul 1990, când mașina Regelui a fost blocată de autorități aproape de Pitești, este unul dintre cele mai dezonorante momente ale noii noastre „democrații”. Chiar și după ce a fost primit în țară, Regele a rămas ținta atacurilor, culminând cu declarațiile aberante ale lui Traian Băsescu, care l-a acuzat pe Mihai de trădare.
Ce ar fi putut fi
Astăzi, la 77 de ani de la abdicarea forțată, trebuie să ne întrebăm: ce Românie am fi avut dacă Regele Mihai ar fi fost lăsat să conducă? O Românie înrădăcinată în valorile democrației, cu respect pentru lege, pentru educație și pentru propria istorie. O țară în care patriotismul nu ar fi fost sinonim cu prostia, iar respectul pentru trecut nu ar fi fost pervertit de ideologiile celor care ne-au distrus.
Comunismul ne-a furat nu doar un rege, ci și o șansă la normalitate. Astăzi, nu avem voie să uităm ce am pierdut și cine ne-a trădat. Este datoria noastră să spunem lucrurilor pe nume și să refuzăm să ne complacem în minciunile care ne-au fost servite decenii la rând.
Regele Mihai nu a fost doar un om, ci simbolul a ceea ce România ar fi putut fi. Abdicarea sa forțată rămâne o rană deschisă, care ne amintește că istoria nu trebuie uitată, iar trădătorii nu trebuie iertați.
