Ultimele stiri

CONSTANȚA. Controale la zece comercianți de carne și de produse de patiserie sau cofetărie: amenzi în valoare totală de 64.000 de lei

Sursa foto: ziaruldeolt.ro

Luni, 23 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor în contextul Sărbătorilor de Iarnă.

Astfel, polițiștii au verificat zece operatori economici din municipiul Constanța care au ca obiect de activitate comercializarea de carne și produse din carne, precum și de produse de patiserie sau cofetărie.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 28/1999, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de 64.000 de lei.

De asemenea, a fost ridicată în vederea indisponibilizării suma de 2.409 lei.

Alte articole

12 mai 2022 12.18 pm

  Militarii din cadru ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, joi, în Năvodari, acolo unde iese fum din mansarda blocului 14SUD, situat pe strada Panseluțelor, numărul 5. Este vorba…

31 ian. 2022 12.13 pm

  Pe plaja sălbatică de la Corbu a început construcția a 18 imobile de mari dimensiuni. Această plajă face parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării și din situl Natura 2000. „Ministerul…

25 feb. 2025 3.49 pm

În urma perchezițiilor ample desfășurate în Portul Constanța, avocatul Alexandru Niță, apărătorul unuia dintre inculpați, a făcut declarații despre complexitatea dosarului și gravitatea…

15 apr. 2024 2.24 pm

Compania RAJA S.A. a avut astăzi – 15 aprilie 2024, rolul de gazdă, în cadrul Programului Național Școala Altfel, pentru elevii constănțeni de la Școala Gimnazială nr. 7 “Remus Opreanu”…

09 iun. 2024 10.12 am

Stelian Ion, candidatul din partea Alianței Dreapta Unită pentru funcția de primar al municipiului Constanța, s-a prezentat în această dimineață, în jurul orei 09.30, pentru a-și exprima opțiunea…

06 feb. 2024 11.10 am

Primăria municipiului Constanța a transmis marți, 6 februarie, prin intermediul unui comunicat de presă, că în cartierul Tomis 3 au fost amenajate 38 de noi locuri de parcare. Este vorba despre…