Ultimele stiri

Scurgeri de azot dintr-un TIR, în localitatea Tariverde: intervin pompierii

Sursă foto: isujis.ro

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină luni, 16 decembrie, în localitatea Tariverde.

Potrivit primelor informații, sunt scurgeri de azot dintr-un TIR, în centrul localității, la sensul giratoriu.

La fața locului intervine Stația Midia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj CBRN.

Intervenția este în desfășurare.

UPDATE. Potrivit pompierilor, TIR-ul transporta 24 de tone de azotat de amoniu, granule (îngrășământ). Unul din sacii în care era depozitată încărcătura s-a rupt și s-au vărsat circa 500 de grame de granule de azotat de amoniu. Nu există niciun pericol, iar TIR-ul își va continua drumul, însosțit de un echipaj de poliție până la ieșirea din localitate. Echipajele ISU se retrag.

Alte articole

06 iun. 2023 10.00 am

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a organizat, în perioada martie – mai 2023, Zilele Porților Deschise, o campanie amplă de promovare a ofertei educaționale, în care peste 1750 de…

14 nov. 2023 10.55 am

Ieri, 13 noiembrie, Termoficare Constanța a început furnizarea căldurii către consumatorii racordați la sistemul municipal de termoficare. Astăzi, 14 noiembrie, societatea a transmis un comunicat…

10 iul. 2024 10.27 am

Doru Colgiu, directorul Goldterm Mangalia, a fost reținut, marți seară, pentru 24 de ore, de procurorii DNA Constanța. El este anchetat pentru trafic de influență. Dorinel Colgiu, de 48 de ani,…

25 iun. 2024 12.34 pm

Sâmbătă, 22 iunie, în jurul orei 19.05, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că șoferul unui autoturism…

23 mart. 2021 8.31 pm

  Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât marţi, suspendarea cursurilor ce presupun prezența fizică într-o unitate de învățământ din județul Constanța. Este vorba…

01 sept. 2023 6.00 pm

În ciuda aducerii la cunoștința publică a diferitelor fapte antisociale săvârșite pe raza municipiului Constanța, încă mai sunt persoane a căror atitudine atrage oprobiul public și devin “victime”…