Ultimele stiri

Călin Georgescu contestă în instanță decizia BEC de reluare a alegerilor prezidențiale

Sursă foto: cotidianul.ro

Candidatul independent Călin Georgescu s-a prezentat luni la Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul procesului în care solicită ca decizia BEC de reluare a alegerilor prezindețiale să fie anulată. În contextul în care Curtea Constituţională a anulat rezultatele primului tur, candidatul independent a dat în judecată mai multe instituții ale statului, dar și pe actualul președinte, Klaus Iohannis, relatează Agerpres.

Şedinţa în care magistraţii analizează cererea sa a început la ora 12.00. Alături de Călin Georgescu, la „contestatari” apare şi Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept.

Printre cei daţi în judecată de Călin Georgescu se numără BEC, dar și Ministerul Apărării, Statul Major al Apărării, Guvern, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, SRI. În plus, a fost dat în judecată și preşedintele Klaus Iohannis şi Elena Lasconi.

Iată lista părţilor implicate în dosar, potrivit portalului justiției:

  • BIROUL ELECTORAL CENTRAL – Intimat
  • COALIŢIA PENTRU APĂRAREA STATULUI DE DREPT – Contestator
  • GEORGESCU CĂLIN – Contestator
  • MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE – Intimat
  • STATUL MAJOR AL APĂRĂRII ŞI ŞEFUL STATULUI MAJOR AL APĂRĂRII – Intimat
  • GUVERNUL ROMÂNIEI PRIN PRIM-MINISTRU – Intimat
  • PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – Intimat
  • CURTEA CONSTTUŢIONALĂ A ROMÂNIEI – Intimat
  • SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII – Intimat
  • PREŞEDINTELE ROMÂNIEI-KLAUS IOHANNIS – Intimat
  • LASCONI ELENA-VALERICA – Intimat
  • Ghica Ionuţ Adrian – Petent
  • Kovacs Denes – Petent
  • LASCONI ELENA-VALERICA – Intimat.

Dosarul vizează anularea hotărârii Biroului Electoral și a deciziilor BEC nr. 230D/2024, 231D/2024 și 232D/2024, care prevăd reluarea alegerilor prezidențiale de la zero, conform deciziei Curții Constituționale.

La ora publicării acestei știri, judecătorii au rămas în pronunțare, pe competență.

Lasati un comentariu